Festival stradal pentru copii

festival

Teatru pentru toți! Festival stradal pentru copii

În perioada 30 mai – 1 iunie, la Lugoj se va desfășura primul festival de teatru stradal dedicat copiilor. Organizatorii, Asociația Culturală Tu și Eu, în colaborare cu Teatrul DA din Reșița, promit un eveniment complex, format din spectacole și ateliere de creație.

Evenimentul se va desfășura pe o perioadă de trei zile, incluzând și data de 1 Iunie pentru a sărbători Ziua Copilului, cu acces liber pentru publicul mic și mare.

CITEȘTE ȘI: Primar prădat în timp ce petrecea la un botez. Hoții i-au luat din casă 100.000 de euro

”Festivalul este un program de educație teatrală, culturalizare și formare a interesului pentru activități de acest gen, punând accent pe implicarea la nivel de comunitate, prin participarea la activitățile proiectului.

Crearea acestui festival anual este menită a duce teatrul în mijlocul copiilor care nu au acces direct la lumea minunată a poveștilor, precum şi de a le facilita întâlnirea cu teatrul şi cu diverse activităţi creative”, spune Cristian Alexandru, coordonatorul activităților Asociației Culturale Tu și Eu.

Momentan, în municipiul Lugoj nu există un festival de teatru dedicat copiilor, și mai ales unul stradal.

”Prin acest proiect ne dorim să schimbăm acest fapt. Solutia vine sub forma organizării unui festival anual, diversificat, de educatie teatrală, culturalizare și formare a gustului estetic al celor mai mici spectatori.

În același timp, vom implica profesioniști care activează în domeniul creației teatrale pentru copii și a specialiștilor din diverse arii de activitate creativă, care sunt implicați activ în educarea tinerei generații.

Ne vom îndrepta atenția spre copiii de toate vârstele, inclusiv cei care provin din medii defavorizate, oferindu-le ocazia să participe la spectacole și ateliere special create pentru ei, timp de 3 zile.

Pe durata festivalului în aer liber, dorim să oferim acces gratuit tuturor participanților din Lugoj și localitățile din apropiere, făcând un prim pas spre a atrage cât mai mulți spectatori și, de ce nu, noi categorii de public care nu au fost niciodată la teatru şi, astfel, vor putea să-şi dezvolte gustul pentru teatru, pentru cultură”, adaugă actorul Cristian Alexandru.

Festivalul este finanțat din bugetul local al Primăriei Municipiului Lugoj, cu suma de 52.450 de lei, conform redesteptarea.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *