Fermierii din Nădlac anunță proteste. Zeci de utilaje se vor deplasa cu viteză redusă, îngreunând accesul la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac 2
100 de fermierii de la Nădlac și-au anunțat intenția de a protesta, nemulțumiți de efectele deciziilor autorităţilor europene privind liberalizarea comerţului cu produse agricole şi agroalimentare din Ucraina, scrie radiotimisoara.ro.
Situația a generat un dezechilibru grav al pieții de cereale din România, spune Milan Kelo, președintele Cooperativei Fermierul Nădlăcan .
“Noi nu cerem să fim ajutați. Noi avem nevoie de o piață funcțională.
În momentul în care aducem cereale din afara Uniunii Europene, o bună parte a mărfii nu este preluat[ în evidență, intră la negru, și aici vorbim de mai mult de jumătate, este amestecată cu marfa din România sau sau trece prin anumite societăți și apare ca și marfă în Uniunea Europeană, toată lumea închide ochii.
CITEȘTE ȘI: Allin, „regele TikTok-ului”, pus la pământ și arestat chiar în timpul unui live (video)
Noi nu avem nicio problemă cu acest coridor, nu avem nicio problemă cu Ucraina, nu suntem împotriva ca această țară să fie ajutată. Noi avem o problemă cu autoritățile, în primul rând din România.
Dacă s-ar face controale DSV în vamă și s-ar pune de o ștanță, de exemplu, pe fiecare camion și s-ar urmări trasabilitate a mărfii și ar fi descărcată doar pentru vapoare care merg în afara Uniunii Europene, n-am avea nicio problemă. Deci discutăm de autorități la noi în țară care nu își fac treaba”, spune Milan Kelo.
Protestul a fost anunțat pentru vineri, între orele 12.00 și 15.00. Acțiunea este ințiată de Alianța pentru Agricultură și Cooperare, care reunește patru mari asociații ale fermierilor din România și se desfășoară în mai multe puncte din țară.
La Nădlac, pe durata protestului, câteva zeci de utilaje agricole, se vor deplasa cu viteză redusă, îngreunînd accesul la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac 2.