FERIŢI-VĂ COPIII! „Balena albastră” a pus pe jar dascălii timişeni şi este ALERTĂ în şcolile din judeţ

balena albastra

Cadrele didactice din judeţul Timiş sunt îngrijorate jocurile periculoase practicate de unii copii şi adolescenţi. După ce jocul „Balena albastră” a făcut victime în Rusia, determinând 130 de copii să se sinucidă, vineri, la Iaşi, cinci elevi cu vârste între 12 și 13 ani au ajuns la spital după ce au jucat un joc în timpul căruia și-au ținut respirația. Patru fete și un băiat au practicat un joc colectiv, în pauza de la ora 12.

„La comanda unui coleg, tinerii și-au ținut respirația cât au putut de mult. Și-au pierdut starea de conștiență. Au căzut și s-au lovit de mobilierul din jur. Ar mai fi fost și strânși în brațe de colegi. Deci au suferit și o asfixie și o constricție. Nu vă pot spune în ce scop au făcut acest lucru. E un joc pe care îl practică pentru prima dată. Sunt dependenți de tuburile de oxigen, sunt stabilizați, dar prognosticul este rezervat”, a declarat medicul în grija căruia au ajuns cei cinci copii.

Aceasta a ținut să infirme că ar fi vorba despre „balena albastră”, un joc din Rusia.

Medicul crede că în cazul elevilor de la Iaşi nu este vorba de jocul „Balena Albastră” din Rusia. La noi e o altă variantă, pe care o întâlnim pentru prima oară la Iași”, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului.

„Suntem preocupaţi de felul în care va evolua acest joc şi probabil că diriginţii le vor vorbi copiilor despre pericolele la care se expun. Până atunci, consider că principala vină o are internetul, respectiv mediul online, la care tinerii au acces fără să fie controlaţi de nimeni”, a declarat Aura Danielescu, inspector-general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş.

Poliția Română a demarat o campanie de informare care implică postări pe Facebook și pe Twitter. Scopul este să atragă atenția părinților cu privire la comportamentul copiilor.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *