
Un fenomen spectaculos s-a produs în noaptea de marți spre miercuri la Marea Neagră. Valurile care au ajuns la țărmul românesc au fost luminate. Specialiștii spun că fenomenul se numește bioluminiscență.
Fenomenul a fost vizibil la Mamaia.
„Constanţa, Mamaia, 22 Octombrie. Fenomen de bioluminiscență în această seară”, a anunțat, pe Facebook, Meteoplus.
Bioluminiscența este un fenomen natural prin care anumite organisme vii emit lumină prin reacții chimice din corpul lor.
CITEȘTE ȘI: 100.000 de sterilizări, un pas major în reducerea suferinței animalelor. Programe și în Timiș
Potrivit Meteoplus „această lumină rece este produsă de organisme vii (licurici, pești abisali, ciuperci) sau de microorganisme, prin oxidarea unei substanțe proteice, secretată de acestea, numită luciferină cu ajutorul ATP-ului (adenozintrifosfatului sau trifosfatului de adenozină).”
(sursa: Mediafax)


