
100.000 de sterilizări, un pas major în reducerea suferinței animalelor. Programe și în Timiș
Organizația elvețiană pentru protecția animalelor NetAP – Network for Animal Protection a realizat în ultimii 12 ani, împreună cu partenerii locali, peste 100.000 de sterilizări ale câinilor și pisicilor din România. Această inițiativă nu doar că a redus numărul animalelor fără stăpân, dar a prevenit și multă suferință în comunitățile din întreaga țară.
Totul a început în 2012, când activiștii NetAP au intervenit în București și Lugoj, răspunzând apelului disperat al asociațiilor locale de protecție a animalelor. Așa a luat naștere un prim program de sterilizare în Lugoj, în colaborare cu medicul veterinar Dr. Marius Ragobete.
Succesul proiectului a fost atât de mare încât locurile s-au ocupat rapid, iar cererea a crescut exponențial. În 2015, a urmat programul „SET – Sterilizăm și Educăm pentru Timișoara”, dezvoltat împreună cu asociația Pet Hope, extinzând astfel acțiunile și în capitala Banatului.
Au urmat apoi alte programe de succes în Craiova, București, Tărtășești, Galați, Bacău, Suceava, Sânnicolau Mare și Orțișoara. Împreună cu partenerul Sache Vet Clinic din Tărtășești, NetAP a facilitat achiziția și utilizarea unei clinici mobile, permițând echipelor de veterinari să ajungă în comunități izolate, unde accesul la îngrijire veterinară este limitat.
NetAP a pus devreme, împreună cu partenerii locali, bazele pentru o abordare profesională, blândă și durabilă în ceea ce privește sterilizările. S-a învestit continuu în formarea medicilor veterinari dedicați protecției animalelor și în salvarea a nenumărate animale.
”Pentru noi este important să lucrăm cu medici veterinari care manifestă un interes real față de protecția animalelor și care sunt dispuși să își aducă contribuția la îmbunătățirea traiului animalelor”, ține să sublinieze Esther Geisser, președinte și fondator NetAP. ”Partenerii noștri din România împărtășesc aceeași viziune și dorință de a combate suferința câinilor și pisicilor într-un mod sustenabil. Nu este deloc neobișnuit ca aceștia să acționeze și în afara cabinetului veterinar pentru a salva animale”, a adăugat Esther Geisser.
Încă de la început NetAP a pus mare preț și pe lupta împotriva suferinței pisicilor, care, din cauza numărului mare de câini fără stăpân, este foarte des uitată sau neglijată. În acest scop au fost construite la Sache Vet în Tărtășești case pentru pisici în vederea preluării și îngrijirii inițiale. Acestea la rândul lor au dus la o colaborare cu ASPA, autoritatea veterinară locală, care a putut prelua astfel mai multe pisici în nevoie și adăposti în condiții bune.
Laura Fincu, fondatoarea Sache Vet, are doar cuvinte de laudă pentru implicarea elvețienilor: ”NetAP s-a asigurat că putem depăși și cele mai dificile provocări în interesul bunăstării animalelor. Colaborarea cu NetAP este una revoluționară, mai ales când vine vorba despre protecția pisicilor.”
O contribuție semnificativă a NetAP a fost și sprijinul oferit refugiaților ucraineni care au ajuns în România în timpul conflictului din Ucraina. Aceștia au primit ajutor pentru animalele lor de companie, inclusiv tratamente veterinare gratuite și cazare temporară.
„Fără intervenția NetAP, situația animalelor fără stăpân din România ar fi fost mult mai dramatică,” a declarat Alina Ungureanu, președinte Pet Hope și reprezentant al NetAP în Vestul României. „Munca lor este de neprețuit pentru protecția animalelor din țara noastră.”
Și dr. Aurelian Ștefan, un cunoscut medic veterinar este entuziasmat: ”NetAP este o organizație de protecția animalelor vizionară, care crede în soluții reale pentru rezolvarea problemei animalelor și le și implementează. Suprapopularea este cauza principală pentru durerea și suferința atâtor animale, care nu au decis să se nască pentru a trăi în suferință. Întotdeauna spun că poți salva un animal oferindu-i o casă. Însă poți salva 100 de animale sterilizând un animal, evitând astfel toată viitoare suferință. Realizările NetAP în țara noastră sunt extraordinar de impresionante.”
CITEȘTE ȘI: Avarie majoră la Timişoara! Colterm opreşte apa caldă şi încălzirea pe 24 de străzi
În ceea ce privește cazarea animalelor de către stat, există multă nevoie de îmbunătățire, astfel încât respectivele locuri să poată fi numite ”adăpost”. Din păcate, managementul populației de animale este încă, în cele mai multe locuri, orientat spre profit, nu pe bunăstarea animalelor. În acest context, NetAP își oferă asistența pentru îmbunătățirea cadrului existent, alături împreună partenerii locali și autoritățile din domeniu.