Femeie ucisă cu toporul de către concubin!

topor 1

„Astăzi, 17 august, la ora 10.55, Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin a fost sesizat prin apel 112, cu privire la faptul că în localitatea Stancilova, un bărbat și-a lovit concubina cu un topor în zona capului, aceasta căzând la pământ inconștientă și decedând în scurt timp.

CITEŞTE ŞI: Veste mare pentru o comună timișeană

După comiterea faptei, bărbatul ar fi fugit în pădurea din apropiere.

Imediat, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au fost constituite și dirijate in zonă mai multe echipaje de poliție de la polițiile orășenești și secțiile de poliție rurală, la fața locului deplasându-se de urgență adjunctul Șefului Inspectoratului, polițiști de investigații criminale, criminaliști, un polițist conductor câine, cu câinele de urmă și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

În acest moment zona este împânzită de echipajele de poliție, care efectuează căutări și scotociri, pentru depistarea cât mai rapidă a bărbatului bănuit, zona fiind una greu accesibilă.

De asemenea, au venit în sprijin jandarmi montani de la Inspectoratul Județean de Jandarmi, a fost solicitat sprijinul polițiștilor de la Serviciul Județean al Poliției de Frontieră și au fost mobilizați în zonă pădurari și voluntari”, informează IPJ Caraș-Severin.

………………………………………..

Poliția a fost sesizată prin apel 112 că un bărbat din comuna Șopotu Nou, în satul Stăncilova, și-ar fi lovit concubina cu un topor în zona capului, lovitură care i-ar fi provocat moartea, după care ar fi fugit într-o pădure din apropierea locului în care s-a produs crima. Femeia a căzut inițial la pământ, în stare de inconștiență, după care s-a produs decesul.

„După comiterea faptei, se pare că bărbatul ar fi fugit într-o pădure din apropiere și au fost constituite echipaje de poliție care efectuează căutări și scotociri în vederea depistării bărbatului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru.

Acesta ar fi amenințat înainte de a fugi în pădure că va omorî și cele două fete minore pe care le are cu fosta concubină, după care se va sinucide. Primarul din Cărbunari Gheorghe Presnescu a declarat pentru Reper24 că cele două fete au fost luate de un echipaj de poliție și duse într-o altă locuință în siguranță. Un alt echipaj de poliție a mers la mama presupusului criminal pentru că și aceasta ar fi primit amenințări cu moartea, conform reper24.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *