Femeie amendată cu 4.000 de lei după ce a sunat la 112 și a spus că e sechestrată, ca provocare într-un joc

Femeie amendată cu 4.000 de lei după ce a sunat la 112 și a spus că e sechestrată, ca provocare într-un joc

Femeie amendată cu 4.000 de lei după ce a sunat la 112 și a spus că e sechestrată, ca provocare într-un joc

O femeie a sunat duminică seara la 112 și a anunțat că este sechestrată și amenințată cu moartea. Când polițiștii din cadrul IPJ Mehedinți au ajuns la fața locului, aceasta a spus că a fost vorba de o provocare într-un joc. A fost amendată cu 4.000 de lei.

Potrivit IPJ Mehedinți, polițiștii au fost sesizați telefonic duminică seara de o persoană necunoscută cu privire la faptul că este sechestrată și amenințată cu moartea, iar ulterior telefonul de la care s-a făcut apelul a fost închis.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției orașului Baia de Aramă care în urma verificărilor efectuate au stabilit că telefonul de pe care s-a făcut apelul apare localizat pe o stradă din oraș, iar din datele obținute a fost identificat un imobil unde s-ar fi putut afla persoana în cauză.

Polițiștii au pătruns în imobilul respectiv, unde au identificat șase persoane, printre care și o femeie de 34 de ani, din comuna Telești, județul Gorj.

Aceasta le-a spus polițiștilor că, în urma unei provocări primite în timpul unui joc, a apelat nejustificat 112 de pe telefonul mobil al unei alte persoane și a sesizat faptul că este sechestrată și amenințată cu moartea, aspecte neconforme realității.

Femeia a fost amendată cu 4.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență.

Polițiștii fac apel la cetățeni să conștientizeze că orice apel non-urgent înseamnă secunde prețioase care se pierd în defavoarea unor urgențe reale.

CITEȘTE ȘI: Băiețel de 4 ani, căzut în lac la Dumbrăvița. Un polițist aflat în timpul liber a sărit după el

„De asemenea, vă aducem la cunoștință că alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție se sancționează cu amendă de la 2000 lei la 4000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activități în folosul comunității. Săvârșirea din nou a contravenției în interval de 1 an de la aplicarea sancțiunii se sancționează cu amendă de la 4000 de lei la 8000 de lei sau cu prestarea de la 400 de ore la 800 de ore de activități în folosul comunității”, susțin polițiștii.

(sursa: Mediafax)


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Femeie amendată cu 4.000 de lei după ce a sunat la 112 și a spus că e sechestrată, ca provocare într-un joc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *