
Vasile Paraschiv este, fără îndoială, cel mai celebru șofer din Timișoara. A condus mașina în care se afla Gheorghe Ciuhandu, apoi l-a servit pe Nicolae Robu, căruia i-a mai ținut și umbrela, că așa erau vremurile. Pentru toate astea, mulți l-au cam luat peste picior pe Vasile, că, deh, e Vasile și e doar șofer.
În fine, s-a schimbat primarul, Vasile și-a făcut bagajul și a plecat la poliția locală, unde avea cartea de muncă. Nu putea sta în calea domnilor cu școli înalte, el, un simplu șofer. Dar, așa cum viața ne oferă multe lecții de care trebuie să luăm seama, la fel a făcut și Vasile al nostru. Nu el, ci fiica lui, dar se pune, pentru că și alții se tot laudă cu familiile.
Ei bine, fata fostului șofer de la primărie nu doar că a terminat masterul la Cambridge (undeva pe lângă Caracal, pentru necunoscători), dar a și fost angajată să predea la această prestigioasă universitate! Să recunoaștem, este o performanță cu care puțini se pot mândri, iar Vasile are tot dreptul să se fălească.
Da, acum poate spune că s-a meritat să mai țină și umbrela, să suporte și miștocăriile unora, pentru că are fir direct cu Cambridge. Asta, în timp ce mulți oameni politici noi, care râdeau de Vasile, și-au făcut școlile pe lângă Mehadia sau încă se mai chinuie pe la facultăți unde fata fostului șofer le-ar putea fi decan.