Fără permis și drogat la volan, urmărit de polițiști, a făcut accident pe o stradă dintr-un oraș din județul Timiș

În timpul unei acțiuni de rutină, polițiștii Biroului Ordine Publică Lugoj, aflați pe Splaiul 1 Decembrie 1918 din  Lugoj, au încercat să oprească pentru control un autoturism, folosind mijloacele luminoase și acustice. Șoferul nu doar că nu a oprit, ci a plecat în trombă. Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului până la intersecția cu strada Timișorii, unde acesta a intrat în coliziune cu alte două autovehicule parcate, rămânând astfel blocat.

CITEȘTE ȘI: Proiect inedit: Depistarea virusului SARS-CoV 2 cu ajutorul câinilor special dresați

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că tănărul de 24 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Întrucât prezenta un comportament dezorientat și fiind incoerent în vorbire, acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultând o valoare pozitivă.

De asemenea, în autoturismul mai sus menționat, au fost găsite 4 pliculețe cu materie vegetală, care au fost sigilate si urmează a fi predate către Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Timisoara.

Totodată, s-a stabilit că acesta ar fi sustras mașina de la tatăl său fără voia acestuia pentru că avea chef de o plimbare.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană sub influența substanțelor psihoactive”, „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule” și „furt în scop de folosință”.

foto: arhivă


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

0 Comments

No Comment.