Fără gaz la periferia timișoreană

Facturile la gaze vor creşte de la 1 aprilie. Cu cât se vor majora

Locuitorii din Giarmata Vii, precum și cei din Ghiroda vor încerca degeaba să aprindă mâine aragazul, căci mașinii de gătit îi va lipsi „materia primă“.

Cauza o reprezintă efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de transport al gazelor naturale de către compania Transgaz, alimentarea cu gaze naturale în gospodăriile din cele două localități amintite mai sus fiind sistată.

Potrivit anunțului făcut de E.ON Distribuție, flacăra de la aragaz și focul din centrala termică vor porni de-abia spre seară, reluarea furnizării gazelor naturale urmând a se efectua treptat, imediat după finalizarea lucrărilor, cel mai probabil începând cu ora 21.

Consumatorii sunt sfătuiți să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuirii gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, abonații E.ON sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al companiei, la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit) sau 0265.200.928.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Fără gaz la periferia timișoreană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *