
Milioane de români nu au primit încă facturile la energie pentru luna noiembrie şi riscă să plătească mai multe facturi în aceeaşi perioadă. Aceste întărzieri au loc pentru că, spun autorităţile, furnizorii nu au ştiut cum să aplice reducerile la facturi promise de stat, conform realitatea.net
CITEȘTE ȘI: Protest la Palatul Parlamentului, susținut de AUR. Aproape 1.000 de persoane cer ca certificatul verde să nu fie introdus; circulația este blocată
Românii se tem acum să nu acumuleze restanţe de plată dacă în perioada sărbătorilor vor avea cheltuieli care se tot acumulează. Unul dintre cei mai mari furnizori de energie electrică şi gaze naturale din România nu a emis nici acum facturile pe luna noiembire, deși acestea ar fi trebuit să apară încă de la începutul lunii decembrie.
Vorbim de circa trei milioane de clienţi care acum riscă să plătească câte două facturi odată în pragul sărbătorilor sau imediat după: facturile pe luna noiembrie şi pe luna decembrie.
Cei care cumpără curent şi gaze de la acelaşi furnizor pot plati chiar si patru facturi la energie în aceeasi perioadă
Vicepreşedintele ANRE, Autoritatea Naţionala de Reglemenatre în domeniul Energiei, spune că aceste întarzieri au loc pentru normele de aplicare pentru acordarea compensaţiilor, adică a reducerilor din factură, promise de stat, au întârziat să apară în Monitorul Oficial.
El susţine însă că aceste lucruri se vor regla pana la sfârșitul anului.
„Unii furnizori neştiind cui şi cum să alice plafonarea şi comepensarea, unii au amânat emiterea facturilor, alţii au avut întârzieri şi au reluat facturarea. Fiecare furnizor a procedat cum a înţeles până când aceste norme au apărut”, a declarat Zoltan Nagy Bege, vicepreşedinte ANRE.
Furnizorul care întârzie anunţă consumatorii casnici că îşi vor primi facturile în cursul lunii decembrie, pentru că în această perioadă au lucrat la îmbunătăţirea sistemelor informatice.
În ultimul an, dintre toate bunurile şi serviciile, gazele s-au scumpit cel mai mult, cu 49%, potrivit statisticilor oficiale.
Sunt însă clienţi care au schimbat recent contractele şi care plătesc tarife şi de cinci ori mai mari.
În ceea ce priveşte energia electrică, aceasta s-a scumpit cu 24% în ultimul an, însă până la sfârşitul anului, unii experţi în energie se aşteaptă la o scumpire de până la 35% la curent, pe fondul scăderii producţiei de energie electrică, în alte state membre, care acum importă masiv.