Facilităţi mai multe pentru zilieri

zilieri

Câteva modificări şi completări au fost aduse recent Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.

Printre modificări se regăsește și mărirea de la șase la 23 a numărului de activităţi în care pot fi angajaţi zilieri, printre care amintim: agricultură, vânătoare și pescuit, silvicultură, piscicultură și acvacultură, pomicultură și viticultură, apicultură, zootehnie, spectacole, producții cinematografice și audiovizuale, publicitate, activități cu caracter cultural, manipulări de mărfuri, activități de întreținere și curățenie și silvicultură, exclusiv exploatări forestiere.

Conform noilor prevederi, societățile comerciale vor putea să se autorizeze ca agenții de mediere a cererii și ofertei de muncă zilieră. Concret, firmele autorizate în condițiile legii vor putea să funcționeze ca intermediari între cei care vor să lucreze ca zilieri și beneficiari, însă fără a avea dreptul să le ceară zilierilor bani pentru intermediere.

Se păstrează perioada în care se prestează muncă zilieră de la 90 la 180 de zile cumulate într-un an calendaristic pentru activitățile din domeniul creșterii animalelor. În plus, legea specifică faptul că suma remunerației brute orare stabilite de părți nu poate fi mai mică de doi lei pe oră și nici nu poate depăşi zece lei pe oră.

Remuneraţia se acordă la sfârșitul fiecărei zile de lucru, înainte de semnarea în registrul de evidență a zilierilor, de către angajatul cu ziua și beneficiar. Angajatorul are obligația să consemneze în registrul de evidență, în ordine cronologică, toți zilierii cu care are raporturi de muncă.

Registrul se întocmește zilnic, exceptând perioadele în care nu se apelează la serviciile zilierilor. Beneficiarul va înainta lunar, până cel târziu la data de 5 a fiecărei luni, către inspectoratul teritorial de muncă unde își are sediul un extras al registrului de evidență a zilierilor conținând înregistrările din luna precedentă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *