Face cineva lumină la „Enel”? Probleme în Timișoara și în județ

enel 2

Serviciile oferite de compania „Enel” au ajuns sub orice critică. Întreruperile curentului electric au devenit o obişnuinţă, fie că vorbim de Timişoara sau de orice localitate din judeţ. S-a ajuns chiar la ieşiri în stradă, după ce o zonă întreagă din urbea de pe Bega a rămas în beznă, dar tot nu se vede o schimbare pozitivă.

CITEȘTE ȘI: Accident pe șoseaua dintre Timișoara și Șag. Femeie rănită

Lipsa investiţiilor şi goana nebună după profit continuă să-i afecteze pe consumatori, în ciuda nemulţumirilor tot mai evidente. Printre acestea se numără şi cozile interminabile de la sediul „Enel” Timişoara, unde clienţii ajung să stea chiar şi o zi întreagă pentru orice serviciu solicitat!

Fie că e vorba de schimbarea contractului, de clarficarea unor confuzii sau de o simplă informaţie referitoare la o factură care nu a venit, consumatorii stau cu orele, aşteptând să le vină rândul la unul dintre puţinele ghişee deschise.

Uneori, nici nu reuşesc să-şi rezolve problema în ziua respectivă, pentru că, până le vine rândul, se termină programul! Până şi operatorele de acolo se plâng că nu se aduce personal care să acopere ghişeele libere, dar tot degeaba. Nimeni nu poate să facă lumină în acest caz.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Face cineva lumină la „Enel”? Probleme în Timișoara și în județ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *