EXCLUSIV! Viaţa pacienţilor, muniţie în războiul absurd declanşat la Spitalul Judeţean Timişoara

Spitalul Judetean Timisoara

Cu exact o săptămână în urmă, un comunicat de presă semnat de șeful Clinicii de chirurgie vasculară din cadrul Spitalului Județean Timișoara, profesorul Mihai Ionac, avea darul de a produce stupoare.

„Din cauza crizei de materiale medicale elementare, la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean se suspendă operațiile de reconstrucție vasculară”, anunța, vinerea trecută, doctorul Mihai Ionac, care nu s-a limitat la a arăta pisica actualei conduceri a spitalului, ci a și trecut la acțiune.
Mihai Ionac
O echipă a Direcţiei de Sănătate Publică Timiş trimisă în control de Ministerul Sănătăţii a constatat că „materialele sanitare necesare pentru efectuarea operațiilor în Clinica de chirurgie vasculară există, au fost achiziționate de spital și verificate de o comisie de analiză a mostrelor”.

Conform concluziilor inspectorilor DSPT, „activitatea chirurgicală la nivelul Clinicii de chirurgie vasculară se poate desfășura în condiții optime, iar memoriul înaintat de profesorul Mihai Ionac către Ministerul Sănătății a fost nejustificat”.

Aflaţi detalii incredibile din ziarul „Renaşterea bănăţeană” de vineri, 26 iunie!


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “EXCLUSIV! Viaţa pacienţilor, muniţie în războiul absurd declanşat la Spitalul Judeţean Timişoara

  1. Sa-l bage pe Ionac asta odata la brutarie, ca destul a furat si mintit (si ca sef de sectie, si ca director de spital si ca sef la Medicina experimentala si la revista TMJ) …

    si sa-i confiste si averea daca e nejustificata…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *