EXCLUSIV! Secretele bine păzite ale taberei de refugiați de la Moravița

tabara refugiati1

Moravița, una dintre porțile de intrare în România dinspre Serbia, se pregătește să primească refugiații, în condițiile în care aceștia vor fi convinși ori constrânși să vină în țara noastră. Toată lumea glumește pe seama acestui subiect.

În zonă, nici autoritățile și nici localnicii nu cred că vor vedea vreun refugiat pe malul pârâului Moravița, unde au fost instalate peste 70 de corturi de la armată și Crucea Roșie.

Cu toate acestea, ceea ce pare o simplă simulare se poate transforma oricând într-un veritabil examen al vieții. Singurii cărora nu le arde de glumă sunt ”pălmașii”, care se chinuie să introducă în pășunea comunală un cablu de fibră optică pentru sistemul de stocare a datelor.

Pe mai mult de șapte hectare de iarbă sunt zeci de pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), polițiști de frontieră și jandarmi. Toată lumea face câte ceva. Mașinile și utilajele se repoziționează, în timp ce ambulanța SMURD rămâne în gardă. Accesul în zonă este, desigur, strict interzis.

Un elicoper survolează spațiul aerian, perturbând liniștea de la vama Stamora-Moravița. Singurul abilitat să dea informații la nivel local este fostul șef de post, actualul viceprimar Francisc Hopitean, care știe deja lecția pe de rost.

Viceprimarul își așteaptă… cuscrii, iar sătenii fac glume
Ridicarea taberei la marginea localității i-a făcut pe săteni să se… amuze. Deși oamenii manifestă compasiune față de imigranții năpăstuiți de soartă, aceștia nu cred că vor vedea vreodată măcar un refugiat care să vină în România.

”Dacă ar veni unul s-ar ruga de frontieriști să-l lase să plece înapoi”, glumesc sătenii. Primul banc referitor la refugiați a fost deja inventat, dar e sec: ”Va de mine, ne fură șuncile! Ba, nu! Ăștia nu mănâncă porc”.

Mai mult, oamenii râd când văd camerele de filmat ațintite asupra inscripției înflorate, cu urarea ”Bine ați venit”, de la căminul cultural unde vor fi găzduiți eventualii refugiați, deoarece intrarea locului a fost ornată cu ocazia ultimei… nunți.

Francisc Hopitean

Viceprimarul Francisc Hopitean face haz de necaz, spunând că își așteaptă… cuscrii din Iran, cu care nu a avut plăcerea să se întâlnească nicodată, deși nepoata cea mare are deja opt ani.

Omul înțelege însă situația grea a refugiaților. Ginerele său, în prezent medic stomatolog în Statele Unite ale Americii, a luptat în războiul dintre Iran și Irak, având încă destule coșmaruri după ce prietenul său s-a transformat în ”obuz”, detonându-se sub un tanc.

Dacă vor ajunge sau nu refugiaţi în Banat aflaţi din ziarul “Renaşterea bănăţeană” de joi, 24 septembrie!

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “EXCLUSIV! Secretele bine păzite ale taberei de refugiați de la Moravița

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *