Exclusiv! Efectul Lenauheim – alertă medicală: vârstnicii din azilul groazei au infestat cu râie norvegiană căminele în care au fost mutați

Exclusiv! Efectul Lenauheim - alertă medicală: vârstnicii din azilul groazei au infestat cu râie norvegiană căminele în care au fost mutați

Alertă maximă în rândul personalului din căminele de bătrâni unde au fost relocați, peste noapte, de urgență vârstnicii din azilul din Lenauheim, dar și cei peste 70 de vârstnici ținuți în condiții inumane în imobilul din Cenad.

Mai mulți aparținători, dar și personalul din căminele de bătrâni care au cazat victimele Dianei Roșu și ale angajaților acesteia, au constatat că persoanele aduse prezintă semne și simptome de infectare cu râie norvegiană. Astfel, cei din azilurile unde au fost relocați bătrânii nu îi mai lasă pe aparținători să intre în clădire și se plâng că până și persoane din staff-ul azilurilor au contractat această boală gravă și foarte contagioasă.

Practic, vorbim de o bombă cu efect de dispersie majoră. Nu este clar dacă li s-a făcut vreo evaluare medicală și, mai ales, ce fel de evaluare bătrânilor evacuați de urgență de la Lenauheim, dar îndeosebi din azilul ilegal de la Cenad, acolo unde era un haos general: ambulanțe, echipe de la diverse instituții de control și chiar rude ale bătrânilor.

Odată ajunși în siguranța altor cămine, s-a constatat că mulți prezintă simptome și semne ale râiei norvegiene.

Nu există o evidență clară a persoanelor infestate

Cel mai grav este că, în acest moment, în seara de 16 decembrie 2025, nu există o evidență clară cu numărul pacienților aduși care aveau râie și pe cine au infectat la rândul lor, dintre vârstnicii din centrele de primire și din personalul acestor centre.

Cert este că mulți dintre ei se plâng de simptome specifice, personalul s-a sesizat, a fost informată și Direcția de Sănătate Publică Timiș. Trei cazuri din rândul seniorilor abuzați se află internate la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr.Victor Babeș” din Timișoara.

Vom urmări în dimineața zilei de miercuri, 17 decembrie, care dintre instituțiile obligate să se sesizeze va ieși cu explicații publice, dar și cu ce măsuri se vor lua, din moment ce, conform declarațiilor aparținătorilor și ale personalului din aziluri, fenomenul este scăpat de sub control, nefiind clar câți bătrâni au boala, câți au contractat boala și nici câte cazuri pot fi în rândul aparținătorilor și al personalului care au luat contact cu pacienții. Se poate vorbi de o epidemie necontrolată și chiar nedepistată.

Râia norvegiană, foarte contagioasă

Râia norvegiană (denumită medical scabie crustoză) este o formă extrem de severă, foarte contagioasă, provocată de infestarea masivă cu acarianul Sarcoptes scabiei.

Râia norvegiană se caracterizează prin înmulțirea explozivă a acarienilor (mii sau chiar milioane, față de 10–15 în scabia obișnuită, leziuni cutanate extinse, groase, hiperkeratozice, sub formă de cruste, contagiozitate excepțional de mare, inclusiv prin contact indirect (lenjerie, haine, mobilier).

Apare aproape exclusiv la persoane cu sistem imunitar sever compromis (HIV/SIDA, cancere, tratamente imunosupresoare), vârstnici instituționalizați, persoane cu dizabilități neurologice sau psihice, pacienți în aziluri, spitale, centre rezidențiale, în condiții de igienă precară.

Manifestări clinice sunt crustele groase, cenușii sau gălbui, pe mâini, picioare, scalp, trunchi și unghii (care devin deformate). Pruritul (mâncărimea) poate fi minim sau absent, spre deosebire de scabia clasică.

Pielea este fisurată, sângerează ușor și se poate suprainfecta bacterian.

De ce este extrem de periculoasă?

Se transmite mult mai ușor decât scabia obișnuită, produce focare epidemice în instituții.

Netratată, poate duce la infecții bacteriene grave, sepsis, deces, mai ales la pacienți fragili.

Ceea ce așteptăm din partea autorităților medicale este să clarifice situația iar epidemiologii să intre în acțiune.

Tratamentul este urgent și agresiv, obligatoriu sub supraveghere medicală: ivermectină orală (doze repetate), tratamente topice antiparazitare, izolare strictă – ceea ce este aproape imposibil în condițiile în care majoritatea căminelor de bătrâni nu au deloc sau au 1-2 izolatoare (camere de o persoană, într-o zonă securizată), dezinfectarea completă a mediului, tratarea tuturor contacților, chiar dacă sunt asimptomatici.

Râia norvegiană nu este o simplă boală de piele, ci un indicator de colaps medical, social și instituțional, apărând aproape exclusiv în contexte de vulnerabilitate extremă și îngrijire deficitară. Adică exact mediul infect de care au avut parte bătrânii de la Lenauheim, dar mai ales cei de la Cenad.

CITEȘTE ȘI: 60.000 de timișoreni sau magia statisticii publice? Cum se transformă călătoriile în pasageri la Primăria Timișoara


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *