Evaziune fiscală uriaşă! Sechestru pe bunuri de 6,5 milioane de lei. 23 de percheziţii în Timiş şi în alte judeţe

Evaziune fiscală uriaşă! Sechestru pe bunuri de 6,5 milioane de lei. 23 de percheziţii în Timiş şi în alte judeţe

Evaziune fiscală uriaşă! Sechestru pe bunuri de 6,5 milioane de lei. 23 de percheziţii în Timiş şi în alte judeţe

În cadrul operațiunii JUPITER, joi – 24 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au pus în executare 23 de mandate de percheziție domiciliară, emise în opt dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni de evaziune fiscală.

Perchezițiile se desfășoară în județele Timiș (19), Caraș-Severin (2), Hunedoara (1) și în București (1).

„Din cercetări a reieșit că, în perioada 2022 – 2024, 14 persoane, în calitate de reprezentanți în drept sau în fapt ai unor societăți comerciale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, în mod repetat, ar fi reținut și nu ar fi virat către organul fiscal competent contribuțiile sau ar fi virat parțial sumele reținute pentru salariile și veniturile asimilate acestora (impozite și contribuții sociale), creând astfel un prejudiciu bugetului general consolidat al statului”, a comunicat IPJ Timiş.

CITEŞTE ŞI: Administrația Fritz atentează la proprietatea industrială privată și blochează dezvoltarea Timișoarei

Din primele cercetări a rezultat faptul că prejudiciile cauzate de infracțiunile economico-financiare ce fac obiectul acțiunilor desfășurate depășesc 8.345.000 de lei, plus dobânzi și penalități.

Totodată, în urma acțiunilor desfășurate au fost instituite sechestre asiguratorii asupra bunurilor persoanelor fizice și juridice, în valoare de aproximativ 6.5 milioane de lei.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *