Eva Andreaș și-a dat demisia din funcția de prefect

eva georgeta andreas

„Funcțiile publice nu sunt pe viață ale cuiva, iar astăzi a venit momentul schimbării în Prefectura Timiș. Am decis să îmi depun demisia, însă nu vreau să fac un bilanț al perioadei cât am fost prefect, ci doar să le mulțumesc celor care au fost lângă mine în acești ani. Nu a fost ușor, știu, dar munca pe care au depus-o toți cei cu care am colaborat a fost apreciată. De la angajați ai prefecturii la directori ai instituțiilor deconcentrate, cu toții au pus umărul atât cât s-a putut pentru bunul mers al lucrurilor. Vreau să știți, cu toții, că vă puteți baza pe mine și de-acum înainte, eu rămân același om. Încă o dată, mulțumesc. Pentru toată încrederea acordată, un mare mulțumesc lui Sorin Grindeanu!!!”, a scris astăzi pe o rețea de socializare, Eva-Georgeta Andreaș, care a ocupat funcția de prefect al județului Timiș începând din 23 august 2017.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Eva Andreaș și-a dat demisia din funcția de prefect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *