Etapa a doua de admitere în învățământul liceal de stat: 563 de locuri libere în Timiș

repartizare

În perioada 29 iulie – 5 august, are loc cea de-a doua etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de stat pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021 – 2022 și care au participat la procesul de admitere în anii precedenți, dar nu au fost înmatriculați într–o unitate de învățământ.

CITEȘTE ȘI: Video: Două dintre stațiunile preferate ale românilor din Turcia, cuprinse de flăcări. Mii de turiști, evacuați

În acest interval, candidații vor putea completa opțiunile în fișele de înscriere alături de cei care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen (25 – 28 iulie) și de candidații care nu au participat în prima etapă de admitere. Completarea opțiunilor în fișe se realizează la unitatea de învățământ sau prin completarea formularului electronic, care poate fi transmis online.

În prima etapă de repartizare computerizată, 2.879 de absolvenţi ai clasei a VIII-a din județul Timiș și 73 din alte județe au fost admiși în învăţământul liceal de stat, numărul reprezentând 99,83 la sută dintre elevii înscriși în procesul de admitere: 1.885 în unitățile de învățământ filiera teoretică și 1.067 în filiera tehnologică. Anterior primei etapei computerizate de repartizare, la specializările vocaționale au fost admiși 409 elevi (dintre care un loc special pentru romi și cinci dedicate elevilor cu cerințe educaționale speciale). Totodată, nouă elevi au fost admiși în învăţământul militar, 19 elevi pe locurile speciale rezervate candidaţilor de etnie romă și 34 de elevi pe locurile speciale rezervate candidaţilor cu CES. Alți 572 elevi s-au înscris pe locurile alocate învățământului profesional.

Pentru cea de-a doua etapă de admitere, în județul Timiș sunt disponibile 563 de locuri în învățământul secundar superior, dintre care 103 pentru elevii romi și 75 pentru elevii cu cerințele educaționale speciale. Lista locurilor libere poate fi consultată pe site-ul ISJ Timiș, la secțiunea Admitere 2021, sau accesând link-ul https://www.isj.tm.edu.ro/public/data_files/media/noutati/202107291312-Lista_locurilor_Libere_etapa_II.pdf.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *