Este oficial! 25.000 de muncitori străini vin în 2021 să lucreze în România

muncitori asiatici

Guvernul a aprobat proiectul de Hotărâre privind stabilirea contingentului de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2021, despre care HotNews.ro a scris recent. Astfel, spune Ministerul Muncii într-un comunicat, pentru anul viitor a fost stabilit un contingent de 25.000 de lucrători străini nou – admişi pe piaţa forţei de muncă din România, față de 30.000 în acest an.

„Decizia de reducere a contingentului pentru anul viitor a fost luată în baza ultimelor date transmise de către Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), care au indicat o scădere a numărului de avize de angajare/detașare emise pentru cetățeni străini în primele 10 luni ale acestui an”, se arată în document.

Astfel, dacă în perioada 01.01 – 30.10.2019 IGI a emis 23.526 de avize de angajare/detașare, până în luna octombrie a anului curent numărul documentelor emise în acest scop a scăzut cu aproape 6.000, fiind eliberate în total 17.578 de avize.

Conform Ministerului, un alt motiv care a stat la baza deciziei de reducere a contingentului de lucrători străini nou-admiși a fost faptul că, începând din acest an, angajatorii sunt exceptați de la obligația obținerii avizului de angajare în cazul angajării cetățenilor din Republica Moldova, Ucraina și Republica Serbia, cu contract individual de muncă cu normă întreagă, pe o perioadă de maximum 9 luni într-un an calendaristic.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *