Elton John şi-a luat adio de la cariera muzicală

Elton John are vederea afectată de o infecție gravă

Elton John şi-a luat adio de la cariera muzicală. Ultimul său concert a adunat zeci de mii de oameni la Stockholm, unde artistul a cântat cele mai populare melodii.

Timp de două ore şi jumătate, starul în vârstă de 76 de ani şi-a bucurat fanii poate pentru ultima oară şi le-a mulţumit pentru toată susţinerea lor.

„Să cânt pentru voi a fost motivul meu de a trăi, iar voi aţi fost absolut magnifici”, a spus el în faţa unui public numeros.

Cu acest ultim turneu, „un capitol important din istoria rock’n’roll-ului se încheie”, a scris cotidianul Expressen.
Sâmbătă a fost a doua seară consecutivă în care stadionul a găzduit o sală plină pentru starul britanic pentru ultima etapă a acestui ultim turneu, care a început în urmă cu cinci ani şi a fost întrerupt de Covid-19 şi de o operaţie la şold în 2021.

Cu „Farewell Yellow Brick Road”, Elton John a susţinut 330 de concerte înainte de Stockholm, străbătând Europa, Australia, Noua Zeelandă, SUA, Canada şi Marea Britanie.

În total, artistul în vârstă de 76 de ani a cântat în faţa a 6,25 milioane de fani în acest turneu.

CITEȘTE ȘI: Traseu turistic pentru toate vârstele, în Parcul Naţional Semenic. Are 3,5 km și se parcurge ușor

În cariera sa de peste cinci decenii, Elton John a vândut peste 450 de milioane de discuri la nivel mondial. Pe lângă multe alte premii, Sir Elton John are în palmares şi cinci premii Grammy.

Sursa: observatornews.ro


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *