Elevii și preșcolarii din Timișoara, Giroc, Dumbrăvița, Ghiroda și Moșnița Nouă rămân încă o săptămână acasă

Măsura prelungirii carantinei în Timișoara și în cele patru comune învecinate luată, miercuri, în ședința CJSU Timiș, îi va ține, în continuare, pe elevii și preșcolarii care învață în aceste localități în fața calculatorului. Pentru ei, școlile și grădinițe rămân închise încă o săptămână.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Timiș, 13 la sută din totalul unităților de învățământ din județ funcționează în scenariul verde, 31 la sută în cel galben, 24 în cel roșu, iar restul în regim exclusiv online din cauza zonelor carantinate în care se află. Astfel, un procent de aproximativ 63 la sută din numărul total al preșcolarilor și elevilor din Timiș vor învăța acasă, în sistem online, pentru încă o săptămână, pentru că, începând cu data de 2 aprilie urmează vacanța de primăvară, prelungită, potrivit ordinului recent al ministrului educației, până pe 4 mai.

Efectele prelugirii măsurii carantinei în Timișoara, Dumbrăvița, Giroc, Ghiroda și Moșnița Nouă îi va afecta, de asemenea, pe elevii din clasele a VIII-a care, săptămâna viitoare, ar urma să susțină simularea la examenul de Evaluare Națională. În aceste condiții, simularea în județul Timiș va putea fi organizată doar în localitățile necarantinate. În unitățile de învățământ din Timiș sunt înscriși  4.518 elevi în clasele a VIII-a. Dintre aceștia, 2.140 nu vor putea participa la simularea pentru Evaluarea Națională. Conform ministrului educației, în județul Timiș se află aproape jumătate din numărul total al unităților de învățământ din țară închise din cauza carantinei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

0 Comments

No Comment.