Elevii din Timişoara vor putea utiliza gratuit curțile unor școli, în afara orelor de curs. Care sunt unităţile

Elevii din Timişoara vor putea utiliza gratuit curțile unor școli, în afara orelor de curs. Care sunt unităţile

Elevii din Timişoara vor putea utiliza gratuit curțile unor școli, în afara orelor de curs. Care sunt unităţile

În această vară, Primăria Municipiului Timișoara deschide curțile școlilor în cadrul unui program pilot realizat împreună cu 12 instituții de învățământ din oraș. Programul va funcționa conform regulamentelor individuale ale școlilor, pe baza HCL, începând cu vineri, 7 iulie 2023, pentru o perioadă nedeterminată.

„Curțile școlilor au fost în mare parte nefolosite și goale în afara orelor de curs. Însă, împreună cu 12 școli partenere din Timișoara, ne propunem să schimbăm această situație. Deschidem curțile școlilor pentru sport, oferind acces tuturor elevilor, indiferent dacă sunt la un alt liceu sau gimnaziu. Există un regulament la nivel local, dar fiecare școală a putut să îl adapteze în funcție de propriile nevoi, în special în ceea ce privește programul exact. Aceste curți vor fi sigure și supravegheate, asigurând astfel atât siguranța celor care fac sport, cât și protejarea școlii. Le mulțumesc directorilor școlilor care s-au implicat și au deschis curtea școlii către comunitate”, a transmis, joi – 6 iulie, primarul Dominic Fritz.

Accesul în curțile școlilor este permis tuturor copiilor și tinerilor care sunt elevi, pe baza carnetului de elev și este gratuit. Dacă elevul are mai puțin de 10 ani, trebuie să vină însoțit de un părinte sau un tutore legal.

Elevii pot practica activități sportive și recreative individuale, în grup sau în echipe. Vor avea acces doar pe terenurile de sport, după încheierea orelor de curs și în afara perioadelor de examene, olimpiade sau evenimente speciale.

Programul ”Curți Deschise pentru Sport” face parte dintr-un efort mai amplu de a sprijini activitatea sportivă pentru copii și tineri. În această primă etapă, ne asigurăm că regulile sunt respectate de către toți cei implicați: elevi, școli, alte instituții. Școlile partenere vor asigura serviciile de pază, iar Poliția Locală va patrula regulat pentru a verifica respectarea regulilor.

Pentru mai multe detalii și pentru regulamentul complet, puteți accesa următorul link: https://pmt.ro/deschidem-curtea-scolii

Școlile partenere sunt:

· Colegiul Național Bănățean

· Colegiul Național „C. D. Loga”

· Liceul Teoretic „Grigore Moisil”

· Liceul Teoretic „Jean Louis Calderon”

· Liceul de Artă „Ion Vidu”

· Liceul cu Program Sportiv „Banatul”

· Colegiul Tehnic „Henri Coandă”

· Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară

· Liceul Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I”

· Liceul Tehnologic de Transporturi Auto

· Liceul Tehnologic de Silvicultură și Agricultură „Casa Verde”

· Școala Gimnazială nr. 7 „Sfânta Maria

CITEŞTE ŞI: O femeie din Timișoara a fost violată în casa scării blocului în care locuiește. Cât tupeu a avut agresorul

Prima inițiativă de acest gen a apărut în urmă cu opt ani. Primarul Timișoarei de la acea vreme, Nicolae Robu, a luat decizia de a da acces, din data de 1 iulie 2015, pe toate terenurile de sport ale unităţilor şcolare ale municipiului Timişoara, tuturor copiilor și tinerilor doritori să practice sportul după terminarea orelor şi până la lăsarea întunericului.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *