Elevii din Timiș, pe urma primilor pași ai Revoluției din 1989

Revoluției

Interpretate ”după ureche”, prin prisma unor date eronate, superficial sau pur și simplu ignorate, evenimentele din Decembrie 1989 de la Timișoara vor putea fi cunoscute printr-o justă și meritorie ilustrare, conformă realității acelor vremuri.

CITEȘTE ȘI: Un tânăr care voia să arunce o bombă cu cuie în Budapesta, arestat de anchetatorii maghiari. Jurase credință Statului Islamic

Este vorba despre o suită de activități derulate în mediul preuniversitar timișean, care se vor desfășura pe durata mai multor luni. Prima acțiune din calendarul activităților va debuta săptămâna viitoare, cu un concurs de desene pentru elevi dedicat Revoluției ’89.

Vor urma întâlniri ale revoluționarilor timișoreni cu elevii, posibil și cu părinții, lecții deschise din acea filă de istorie parcurse ”pe viu”, pas cu pas, pe traseele importante străbătute de oamenii care au ieșit în stradă în urmă cu trei decenii, concursuri tematice de pictură, eseuri ș.a.m.d.

”Am fost foarte bucuros când am primit informația de la domnul inspector Mihai Filip (cu atribuții în aria disciplinelor socio-umane – n.r.) și anume că inspectoratul se implică în generalizarea, de la o scară mică la una foarte mare, a concursurilor adresate elevilor având ca temă Revoluția din 1989. (…) Există alternativa acelei lumi virtuale în care fiecare își dă cu părerea, toți sunt experți în ceea ce s-a întâmplat la Revoluție. Încă mai este etichetată de foarte mulți ca lovitură de stat, ca intervenția agenturilor străine etc. etc. Acum că se implică inspectoratul școlar, vom merge pe baze didactice, în care orice lucru care se afirmă trebuie și argumentat”, a precizat profesorul și revoluționarul Adrian Kali, avansând ipoteza că aceste concursuri ar putea reprezenta și un feedback din partea elevilor și a părinților despre cunoștințele pe care le au cu privire la acele evenimente.

”Am fost, totodată, bucuros, pentru că anul trecut domnul inspector școlar general Marin Popescu și-a dat cuvântul– la o lansare de carte în care au fost prezenți zeci de revoluționari – că-și va lua această sarcină și iată că acum se concretizează. (…) Organizarea pentru aceste manifestări este foarte bine structurată”, a ținut să sublinieze profesorul Adrian Kali, salutând ideea parcurgerii de către elevi a traseelor Revoluției de la Timișoara: ”Sunt foarte mulți copii de la țară care n-au văzut niciodată Timișoara și mai puțin locurile în care s-au întâmplat acele evenimente care au dus la răsturnarea regimului comunist din 1989”.

”În manualele de istorie a României, Revoluția este oglindită în 19 rânduri. (…) Dacă se va face un concurs de eseuri pe tema Revoluției timișorene, eu voi premia elevul care va câștiga acest concurs cu un stilou lucrat manual”, a adăugat revoluționarul timișorean Corneliu Vaida, invitat, alături de profesorul Adrian Kali, în cadrul unei conferințe de presă organizată de ISJ Timiș.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *