El este şoferul care s-a plimbat nestingherit „pe interzis”, cu un minor în dreapta lui (video)

Cristi Brâncovan, unul dintre timişorenii care încearcă de ceva timp să ajute autorităţile timişorene să facă ordine în oraş, a publicat pe contul său de Facebook un filmuleţ uluitor, însoţit de următorul text:

„Timișoara e împărțită în cetățeni integrați și cetățeni neintegrabili, împotriva cărora autoritățile nu au nicio soluție!
[update: polițiștii secției 1 s-au autosesizat și în urma audierilor l-au sancționat contravențional pe sofer cu suma de 1800 de lei. Dispecerii și agenții poliției locale nu au sesizat incidentul, chiar dacă primăria a investit milioane de euro în tehnologie video și le plătește cele mai mari salarii din țară, mai mari ca în M.A.I.]”.

UPDATE! După sesizarea incidentului şi mediatizarea lui, reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara au făcut publice imagini cu maşina respectivă, precum şi cu individul de la volan, pe care l-au amendat.

Foto: Poliţia Locală Timişoara


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 Răspunsuri “El este şoferul care s-a plimbat nestingherit „pe interzis”, cu un minor în dreapta lui (video)

  1. Ar trebui sa i se anuleze carnetul de conducere, cu posibilitatea de a da din nou examen dupa pe cel putin 10
    ( zece ) ani.

Lasă un răspuns