Eficiența energetică, prioritate și în 2025, într-un oraș timișean

Eficiența energetică, prioritate și în 2025, într-un oraș timișean

Eficiența energetică, prioritate și în 2025, într-un oraș timișean.

Pentru administrația locală a orașului timișean Jimbolia, problema eficienței energetice va rămâne în prim-planul preocupărilor edilitare și în acest an.

Cel puțin asta indică lista investițiilor planificate, listă care se deschide, de altfel, cu stabilirea obiectivului de sprijinire a producției de energie electrică pentru autoconsum prin realizarea unui parc fotovoltaic pe raza administrativă a urbei.

De asemenea, pe listă se regăsește și tema reabilitării energetice a sediilor mai multor instituții publice locale, precum și cea a extinderii rețelei urbane de distribuție a gazului natural.

În ceea ce privește acest ultim punct, este de menționat că până la finalul anului precedent au fost realizate extinderi ale rețelei de gaz în cartierele Abator (circa 2.600 de metri) și Rapova (circa 600 de metri), de care beneficiază deja 45 de gospodării.

CITEȘTE ȘI: 15 ianuarie, „Ziua Culturii Naționale”, sărbătorită la Timișoara: Acces gratuit la muzee, tururi ghidate și maraton de poezie

 


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *