15 ianuarie, „Ziua Culturii Naționale”, sărbătorită la Timișoara: Acces gratuit la muzee, tururi ghidate și maraton de poezie

15 ianuarie, „Ziua Culturii Naționale”, sărbătorită la Timișoara: Acces gratuit la muzee, tururi ghidate și maraton de poezie

15 ianuarie, „Ziua Culturii Naționale”, sărbătorită la Timișoara: Acces gratuit la muzee, tururi ghidate și maraton de poezie.

Consiliul Județean Timiș sărbătorește „Ziua Culturii Naționale” printr-o serie de evenimente și expoziții organizate de către instituțiile culturale aflate în subordinea administrației județene. Activitățile aduc un omagiu poetului Mihai Eminescu, simbol al literaturii române, la 175 de ani de la nașterea sa.

Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel” organizează în data de 15 ianuarie expoziția de presă care include numărul Revistei „Familia”, în care a debutat poetul național Mihai Eminescu. Aceasta va putea fi vizitată la Secția Documentar Periodice a B.J.T. – Bastion Maria Theresia, corp A, începând cu ora 10:00.

De asemenea, la Secția de Arte „Deliu Petroiu”, va avea loc, începând cu ora 10:30, un maraton de poezie „De la mic la mare”. Elevii de la ciclurile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial și liceal împreună cu reprezentanții Cenaclului Asociației Seniorilor din Timișoara vor recita poezii din opera lui Mihai Eminescu.

Muzeul Național de Artă Timișoara oferă publicului iubitor de artă, acces gratuit la expozițiile care valorifică patrimoniul istoric și multicultural.

  • Expoziția ”Utopie și cercetare. Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma (1966-1981)”;
  • Expoziția „Krausz – Expresii ale modernismului”;
  • Expoziția „De Anima” semnată de Gheorghe Fikl, în Sala Barocă;
  • Expoziția „Bufetul Simțurilor@Galeria ARCADA”, în Galeria Arcada;
  • „Mundus”, de artistul Doru Tulcan;
  • „MNArT Open View”, prezintă publicului lucrarea „Hyphen – Cratimă”, semnată de artistul Paul Neagu.
  • Expoziția temporară „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească” – Dialoguri multiculturale, secolele XVII-XX;
  • Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;
  • Expoziția permanentă „Laborator restaurare-conservare”;
  • Expoziția permanentă „O privire de aproape”, din colecția Corneliu Baba.

Accesul gratuit oferit de MNART nu include expoziția „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția Roberto Longhi”. Aceasta poate fi vizitată conform tarifelor disponibile pe site-ul https://mnart.museum/.

Muzeul Național al Banatului propune următoarele expoziții:

  • „170 de ani de la înființarea Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj (1853 – 2023), etaj 1, hol;
  • „Spațiile Oravitzan”, Bastionul Maria Theresia, hol etajul 1;
  • „Femeia Belle Époque: Frumusețe și Eleganță”, Bastion, mansarda B2;
  • Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;
  • Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter.

De asemenea, în cadrul expoziției „Femeia Belle Époque: Frumusețe și Eleganță”, vor avea loc două tururi ghidate de la orele 11:00 respectiv 15:00.

Muzeul Satului Bănățean din Timișoara în colaborare cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Timiș, organizează șezătoarea literară „Eminescu și Banatul”, începând cu ora 11:00.

Totodată, la Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș va avea loc evenimentul „Cultura sufletului”, găzduit de Școala de Arte Timișoara, de la ora 11:00, în Galeria Pod. Cu acest prilej, profesorii și cursanții vor interpreta poezii din repertoriul poetului Mihai Eminescu, precum și melodii din patrimoniul culturii române, urmate de dialoguri interactive.

În acest context, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, pune în scenă un spectacol-lectură, dedicat lui Mihai Eminescu, „Iubirea Eminescu & Veronica”, iar în 16 ianuarie spectacolul tradițional „Făt-Frumos din lacrimă”. Biletele pot fi achiziționate atât de la casieria teatrului, cât și online, accesând linkul: https://www.bilete.ro/cauta/?q=teatrul+merlin.

CITEȘTE ȘI: Două universități din Timișoara vin în sprijinul elevilor care se pregătesc pentru bacalaureat

 

 

 

 

 

 

 


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *