Efectele încălzirii globale: Jocurile Olimpice nu vor mai putea fi organizate vara

Efectele încălzirii globale: Jocurile Olimpice nu vor mai putea fi organizate vara

Efectele încălzirii globale: Jocurile Olimpice nu vor mai putea fi organizate vara.

Jocurile Olimpice nu vor mai putea fi organizate vara, în special în lunile iulie și august. Avertismentul este lansat de specialiști în climă. Ei spun că efectele încălzirii globale se vor accentua în următoarea perioadă.

Organizarea Jocurilor Olimpice în iulie va fi „aproape imposibilă” din cauza căldurii extreme, avertizează oamenii de știință și sportivii, potrivit Sky News.

La jocurile din această vară, de la Paris, va fi mai cald decât este normal, au anunțat specialiștii.

Ei au realizat un raport intitulat „Rings of Fire: Heat Risks at the Paris Olympics 2024”, prin care îi îndeamnă pe organizatorii Jocurilor Olimpice să ia măsuri împotriva caniculei pentru a nu pune în pericol viața sportivilor și a spectatorilor.

Experții recomandă modificarea programului competițiilor astfel încât acestea să se desfășoare în lunile mai răcoroase sau în momente mai răcoroase ale zilei.

În replică, un purtător de cuvânt al Comitetului Olimpic Internațional a declarat că organismul a programat evenimente pentru a evita căldura și a luat mai multe măsuri pentru a proteja concurenții de temperaturile extreme.

(sursa: Mediafax)

CITEȘTE ȘI: Angio CT de periferie permite vizualizarea detaliată a arterelor periferice. Investigația este gratuită în baza trimiterii de la medicul cardiolog sau chirurg vascular


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *