E vremea cauciucurilor de iarnă! Când se montează? Cât sunt amenzile? Ce spun poliţiştii timişoreni

cauciucuri de iarna

Există, an de an, o confuzie printre posesorii de maşini privind data sau momentul din care maşina trebuie echipată cu cauciucuri de iarnă. E timpul să clarificăm această dilemă, mai ales că pe unele drumuri din ţară se circulă deja în condiţii de iarnă.

Potrivit Codului rutier, cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii începând cu data de 1 noiembrie, cum se întâmplă în unele state din Europa de Vest, dar sunt obligatorii chiar şi în octombrie (sau în orice altă lună a anului) în cazul în care se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

„Anvelopele de iarnă sunt obligatorii din momentul în care începe să ningă, indiferent de perioadă, cât timp este carosabilul acoperit de zăpadă. Obligativitatea dotării maşinilor cu cauciucuri de iarnă nu depinde de un anumit interval de timp, ci de condiţiile meteo. Potrivit statisticilor, măsura dotării autovehiculelor cu anvelope de iarnă, adecvate vremii, este pe deplin justificată, numărul accidentelor rutiere survenite din această cauză fiind mai mic comparativ cu perioada în care <gumele> de iarnă nu erau obligatorii. Pe de altă parte, este extrem de important ca anvelopele să fie într-o stare ireproşabilă. Cumpăraţi, preferabil, cauciucuri noi, din magazine care oferă garanţie. Cele second-hand, este clar, sunt mai ieftine, însă pot ascunde vicii periculoase”, ne-a informat un ofiţer de la Circulaţie.

Va fi JALE printre şoferi!

Sancţiunea pentru şoferii care circulă pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei cu anvelope de vară (sau chiar cu anvelope de iarnă care nu corespund tehnic şi calitativ) este între 9 şi 20 de puncte de amendă, acestea fiind echivalente cu o sumă cuprinsă între 810 şi 1.800 de lei.

Conducătorii auto respectivi riscă să rămână temporar şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 thoughts on “E vremea cauciucurilor de iarnă! Când se montează? Cât sunt amenzile? Ce spun poliţiştii timişoreni

  1. Înainte de ’90, mergeam tot anul, cu cauciucuri ( reșapate ) ! Nu știam de cauciucuri, vară/iarnă și. Slavă Domnului, n-am avut nici un ,,eveniment” ! Făceam des, Semenicul, iarna ! Deh, cineva, trebuie să câștige ( și ) din asta !!!

  2. Care vreme a cauciucurilor de iarna? Dupa cum este formulat titlu rezulta ca Renasterea ajunge sa fie distribuita si in Transilvania si poate la ciobanii din munti!? In Banat unde este distribuit ziarul nu a nins, nu a fost polei. Pe principiul acesta tipati pana in luna Mai ca trebuie anvelope (nu ca la usa cortului, cauciucuri) de iarna pentru ca atunci inca mai avem zapada pe Semenic si Muntele Mic! Panicati aiurea oamenii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *