E galben cu mov, e frumos, dar… nu-i al nostru

autentic

Pe liniile de tramvai din Timișoara poate fi zărit, în aceste zile, un exemplar nou-nouț de tramvai Autentic, produs de Astra Arad. Viu colorat, mov cu galben, vehiculul are scaunele din interior mov cu alb, dar se află în orașul de pe Bega doar în calitate de musafir, pentru că pe el scrie cu litere de-o șchioapă „Probă”.

Modelul de tramvai Autentic a fost lansat în aprilie 2016 și este de concepție sută la sută românească. Tramvaiul dispune de uși de acces cu două canaturi, cu o lățime totală de 1, 300 metri, pe o parte sau pe ambele părți.

Podeaua este 100 la sută coborâtă, iar interioarele sunt în culori luminoase. Există aer condiționat în cabina vatmanului și în corpul destinat pasagerilor și ecrane mari pe care informațiile pot fi citite cu ușurință de către călători. Prețul unui asemenea tramvai ar fi în jur de 1-1,2 milioane de euro, conform unor specialiști familiarizați cu transportul pe șine.

Oricum, Autentic-ul se află în Timișoara doar pentru probe, pentru că liniile din Arad au ecartamentul mai îngust. Și anul trecut, un astfel de vehicul a fost testat în orașul de pe Bega.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

6 thoughts on “E galben cu mov, e frumos, dar… nu-i al nostru

  1. Presupun ca vor sa cumpere astfel de tramvaie care din punctul meu de vedere sunt mult mai calitative decat celebrele noastre tramvaie „Armonia”.

  2. Pretul e absolut aberant pt. un tramvai. Cu 1,2 milioane de euro poti sa cumperi 30 de microbuse de 12 locuri noi, sa le faci banda speciala unde e acum sina de tramvai si sa vina din 5 in 5 minute.

    1. Nu este deloc aberant, ok 30 microbuze te-ai gandit la consumul de combustibil,poluare și multe altele? Plus durata de funcționare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *