După pierderea finanțării europene, Spitalul Județean din Timişoara bate la două uși deodată…

Spitalul Judetean Timisoara

Conducerea Spitalului Județean Timișoara încearcă să recupereze o parte din pierderea suferită în cea de-a doua parte a acestui an, când la cele două licitații organizate pentru dotarea cu aparatură a ambulatoriului nu s-a prezentat nimeni.

”O parte din echipamente le vom solicita Ministerului Sănătății. Chiar am întocmit actele pentru a obține un RMN – în prezent, prioritatea de gradul zero. Sper să obținem fonduri de la minister. RMN-ul pe care îl avem este vechi și uzat moral și oricând poate ceda.

De asemenea, am solicitat și un aparat pentru medicină nucleară. O altă sursă de fianțare ar fi Universitatea de Medicină și Farmacie, secțiile spitalului fiind universitare, respectiv studenții învață practic la noi.

Am făcut o adresă pentru un computer tomograf la Politraumatologie”, a precizat Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara.

Peste 100 de aparate pentru toate specialitățile medicale puteau fi achiziționate pe bani europeni în cadrul unui proiect accestat de Consiliul Județean Timiș.

Circa nouă milioane de euro erau destinați cumpărării de echipamente absolut necesare diagnosticării corecte a diferitelor afecțiuni cu care se prezintă timișorenii la cel mai mare spital din vestul țării.

După două licitații eșuate în toamnă, timpul a expirat, iar speranțele s-au năruit…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *