
Multe personalități timișorene au fost prezente, în această seară, la un eveniment cultural deosebit.
Este vorba despre o dublă lansare de carte, la care mulți dintre invitați erau amici cu ambii autori, foarte cunoscuți în spațiul public.
CITEȘTE ȘI: Timișul, poziționare oficială în lupta pentru șefia PNL
Astfel, mai întâi a fost prezentată cartea ”De-a rostogolul prin Amânăria”, scrisă de medicul Sorin Pescariu, despre care a vorbit Eugen Ciorîcă. Autorul tratează cu ironie o serie de fapte petrecute în România după 1989, în care oamenii s-au ”rostogolit”, amânând multe lucruri de pe o zi pe alta, așa cum spune și titlul cărții.
A doua lansare este o carte ajunsă la cea de-a patra ediție, apărută ca urmare a succesului de care s-au bucurat primele trei. Autoarea este Lia Lucia Petric Epure, iar cartea se intitulează ”Regele Mihai – Un surâs care nu se vede”, un omagiu adus Majestății Sale de către autoare, care a avut șansa să fie de mai multe ori în preajma familiei regale.
Despre această ediție a vorbit scriitorul Robert Șerban, care a spus că este o carte care câștigă prin intensitate și care-l menține în atenție pe Regele Mihai, o personalitate luminoasă, ce va rămâne în mentalul românilor.
”Această carte este o mărturie a admirației pe care jurnalista timișoreană i-a purtat-o și i-o poartă Majestății Sale, dar și dovada că Regele e o personalitate fascinantă. Cartea este, iată, la a patra ediție, asta însemnând că a avut și are succes”, a spus Robert Șerban.