Dublă înfrângere pentru administrația USR: consilierii locali au respins proiectul de majorare a taxelor și impozitelor la Timișoara și se pregătește referendum de demitere a primarului

Dublă înfrângere pentru administrația USR: consilierii locali au respins proiectul de majorare a taxelor și impozitelor la Timișoara și se pregătește referendum de demitere a primarului

Dublă înfrângere pentru administrația USR: consilierii locali au respins proiectul de majorare a taxelor și impozitelor la Timișoara și se pregătește referendum de demitere a primarului

Ambiția executivului USR al Primăriei Timișoara de a majora peste pragul maxim legal taxele și impozitele locale pentru persoane fizice și juridice s-a spulberat momentan. Consilierii locali au votat împotriva adoptării măsurilor prin care administrația timișoreană dorea creșterea taxelor și impozitelor locale la un nivel maxim, cu toate că și în 2022 și 2023 Timișoara a fost orașul cu cele mai mari taxe locale din țară.

Amendamentul primarului Dominic Fritz, prin care a propus reducerea impozitării clădirilor nerezidențiale, de la 1,9% la 1,8%, la care se adaugă reducerea de 10% pentru plata până în luna martie a impozitelor nu a dus la deblocarea votului. În concluzie, HCL a căzut cu 13 la 12 voturi pentru că nu s-a atins majoritatea absolută.

Propuneri au fost lansate și de alți consilieri locali. Cu o excepție, dar fără efecte semnificative asupra proiectului, toate au fost respinse. Acestea au fost lansate de Roxana Iliescu, Ilie Sârbu și Cosmin Tabără și se refereau la eliminarea totală a suplimentării de 50% a impozitării, reducerea taxelor speciale, lansarea unor obligațiuni municipale sau aplicarea unei taxe locale de 500 de lei asupra autovehiculelor folosite pentru prestarea de servicii de tip UBER/Bolt.

În final, s-a trecut la votul proiectului în totalitate, iar acesta a căzut, obținând doar 13 voturi pentru și 12 împotrivă.
Cu toate acestea, comunitatea de afaceri și reprezentanți ai societății civile se declară îngrijorați de o posibilă manipulare a votului, ținând cont că primarul ar putea convoca, așa cum face de 4 ani de zile, o noua ședință extraordinară până la finele acestui an.

“Dacă va fi o ședință publică, cu participare fizică, există șanse ca amendamentele prin care nivelul taxelor și impozitelor, așa cum au fost prezentate și azi, să fie votate. Dacă va fi însă un vot într-o ședință online, aproape sigur votul va fi fraudat, că tot este un termen la modă, iar primarul Fritz își va vedea ambiția împlinită”, ne-a declarat, la finalul ședinței, un consilier local din opoziție.

Mult mai important este că scaunul primarului în exercițiu se clatină. Un grup de inițiativă, simpli cetățeni fără afiliație politică, au declarat că pornesc, chiar acum în decembrie 2024, o campanie de semnături, cu scopul realizării unui referendum pentru demiterea actualului primar, Dominic Fritz.

“Dacă CCR poate invalida candidaturi valide la președinție și poate întrerupe în cel mai dictatorial mod procesul democratic de votare, nu văd de ce noi să nu putem strânge semnăturile necesare pentru a organiza un referendum legal de demitere a primarului Fritz”, a scris pe Facebook Ana Tudoran, membră a grupului civic de inițiativă Timișoara Nova 2025.

La ședința de joi, 19 decembrie 2024, cuvântul nu a fost liber și democratic. Cei mai activi și vocali militanți împotriva majorărilor abuzive au fost Corina Macri, președinte HORETIM, și Dan Iliescu, inițiator al coagulării mediului de afaceri și antreprenorilor timișeni, care reprezintă MIȘCAREA ÎNTREPRINZĂTORILOR DIN TIMIȘOARA.

Dublă înfrângere pentru administrația USR: consilierii locali au respins proiectul de majorare a taxelor și impozitelor la Timișoara și se pregătește referendum de demitere a primarului

Dacă Corinei Macri i s-a permis să ia cuvântul, Dan Iliescu s-a trezit cu cenzura în față, culmea ironiei, chiar în acea perioadă în care Timișoara comemorează 35 de ani de la Revoluție, implicit căderea regimului comunist și aparenta intrare în democrație. Care însă este călcată în picioare chiar de către conducerea Primăriei Timișoara.

CITEȘTE ȘI: Candidatul mult-prea-european din umbră care vrea supraimpozitarea românilor și eliminarea antreprenorilor locali


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Dublă înfrângere pentru administrația USR: consilierii locali au respins proiectul de majorare a taxelor și impozitelor la Timișoara și se pregătește referendum de demitere a primarului

  1. Una zic (mint) si alta fac,plus ca tot timpul ceilalti sunt de vina….
    Nu ca ailalti ar fi mult mai buni….

    Valea !!!

    Ca vine Trump acolo si altii aici si se termina cu neo-marxistii astia (asa li se zice, nu imi exprim clar convingerea de alegator din respect fata de cititori !)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *