
Argentina își menține poziția de lider în clasamentul mondial FIFA. Pe ce loc e România.
Argentina, campioana mondială en-titre, își păstrează pentru al doilea an consecutiv poziția de lider în clasamentul mondial FIFA, conform ultimei actualizări publicate joi de forul internațional.
Echipa condusă de Lionel Scaloni, care a câștigat Copa America pentru a 16-a oară în iulie, după o victorie împotriva Columbiei, rămâne pe primul loc, urmată de Franța pe poziția a doua și Spania, campioana Euro 2024, pe locul trei.
Finalista Euro 2024, Anglia, ocupă locul patru, fiind urmată de Brazilia, Portugalia, Țările de Jos, Belgia, Italia și Germania, care completează top 10.
Angola a fost echipa cu cea mai mare ascensiune în 2024, urcând 32 de poziții pentru a încheia anul pe locul 85.
România ocupă locul 38, cu 1.494,2 puncte, după ce a început anul pe locul 47. Cea mai mare ascensiune a avut-o după rezultatele din această toamnă, din Liga Națiunilor.
(sursa: Mediafax)


