Drum surpat în Timiș! Au început lucrările de reparație, dar mai durează

surpat

La începutul lunii iunie, Drumul județean 609, care leagă localitățile timișene Ohaba Lungă și Ohaba Română, s-a surpat din cauza ploilor abundente și a viiturilor.

CITEȘTE ȘI: O insulă din Grecia, primul loc din lume unde un obicei răspândit, dar dăunător, este complet interzis

Șoseaua s-a crăpat pe mai multe zeci de metri, una dintre benzi devenind impracticabilă, iar reprezentanții Consiliului Județean Timiș au decis, la momentul respectiv, oprirea circulației. Conducătorii auto au fost direcționați pe un drum secundar pietruit, de aproximativ șapte kilometri, care asigură legătura cu județul Arad. Lucrările de reparații au demarat de o vreme, iar președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, s-a deplasat, ieri, la fața locului pentru a examina situația.

Dobra a primit asigurări din partea constructorului că șantierul va mai dura cel mult o lună, urmând ca drumul să fie redeschis pentru circulație.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *