DRDP Timișoara anunță restricții de trafic pentru continuarea lucrărilor la conexiunea centurii Timișoara Nord cu centura Timișoara Sud
”Pentru continuarea lucrărilor la conexiunea centurii Timișoara Nord cu centura Timișoara Sud, începând de sâmbătă, 10 august, se închide traficul pe breteaua de urcare de pe DN 6 pe centura Timișoara Nord pe relația Timișoara/Aeroport, respectiv pe breteaua de coborâre de pe centura existentă spre Remetea Mare/Lugoj”, transmite Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara (DRDP Timișoara).
CITEȘTE ȘI: Barajul Surduc și alte 12 din țară vor beneficia de finanțare prin fonduri PNRR
Astfel, pe centura Timișoara Nord, pe direcția de deplasare dinspre Arad/Aeroport Timișoara spre Lugoj/București, circulația rutieră va fi deviată prin sensul giratoriu situat pe DN 6, str. Aeroport – DN 6 – Lugoj.
De asemenea, pe relația Timișoara DN 6 – Aeroport/Arad, traficul va fi deviat prin sensul giratoriu de pe str. Aeroport, urmând ca pe relația Lugoj – Aeroport/Arad, traficul să se desfășoare normal.
Sursa foto: DRDP Timișoara