Dragi timișeni,

titu bojin 3

Mă adresez dumneavoastră cu respectul pe care vi-l port și onoarea de a vă fi reprezentat în trecut în cea mai importantă funcție administrativă a județului, cea de președinte al Consiliului Județean Timiș. Am ales să vin în fața dumneavoastră prin acest mijloc, o scrisoare, mai ales că suntem într-o perioadă în care oamenii scriu mai puțin, vorbesc indirect și se îndepărtează unul de celălalt.

Suntem în fața unor alegeri locale ce se desfășoară într-un climat incert, nesigur, plin de temeri și îndoieli. Probabil că cei mai mulți dintre concetățeni sunt sătui de politică, de partide, de promisiuni neonorate, de minciuni și neseriozitate. În cei patru ani în care am condus CJT (2012-2016) am reușit împreună cu profesioniștii instituției să pun în practică o serie de proiecte și programe majore. Unul dintre cele mai importante e cel legat de modernizarea Spitalului Județean Timișoara, începută în mandatul meu.

Am refăcut sute de kilometri de drumuri locale.

După mandatul de președinte, am revenit la conducerea Administrației Bazinale de Apă Banat, de unde am coordonat proiecte majore: pista de biciclete spre Serbia de pe malul Begăi, nodul hidrotehnic de la Sânmihaiu Român, o lucrare de anvergură internațională, refacerea clădirii din Piața Maria, care găzduiește sediul ABA Banat, un imobil reprezentativ din punct de vedere arhitectural. De asemenea, am contribuit decisiv la înființarea Administrației Canalului Navigabil Bega, un vis de decenii al timișorenilor.

În urma susținerii publice pe care am simțit-o în toți acești ani din partea multor timișeni, am decis să candidez pentru funcția de președinte al CJT pe lista ALDE. Mă aflu pe poziția 2, pe buletinul de vot.

Toți ne-am săturat de programe și proiecte scrise doar pe hârtie așa că nu vin în fața dumneavoastră cu promisiuni electorale, pentru că sunt un om al faptelor. Am ca direcții principale de acțiune pentru viitorul mandat de președinte al CJT: sănătatea, infrastructura, educația și descentralizarea, completată de reforma administrativă. Voi continua să militez pentru susținerea capitalului românesc, pentru sprijinirea firmelor mici și mijlocii cu acționariat autohton. Mă bazez pe obiectivele pe care am reușit să le duc la bun sfârșit de pe pozițiile ocupate anterior, proiecte finalizate de care beneficiază întreg județul Timiș.

Vă rog, cu respect, ca în 27 septembrie să veniți în fața urnelor și să votați așa cum considerați dumneavoastră. Împreună putem redescoperi spiritul comunității timișene. Toți avem nevoie!

Cu respect și prețuire,

Titu Bojin

Realizat de SC TIMPRESS SA

Comandat de ALDE Timiș

Cod mandatar financiar 21200063

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Dragi timișeni,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *