Dragi lugojeni,

Wednesday, October 9

Dragi lugojeni,

FOTO BOLDEA

Acum când am ajuns aproape de finalul celui de-al treilea mandat cu care m-ați investit în fruntea orașului consider ca o datorie de onoare să mă prezint în fața dumneavoastră cu bilanțul muncii depuse împreună cu echipa mea pe parcursul acestor ani.

Având experiența primelor două mandate în care am reușit să demarăm ample programe de investiții, cunoscând foarte bine problemele și necesitățile dar și potențialul și capacitatea noastră de acțiune, am abordat cu încredere și alte proiecte de investiții încercând să acoperim cât mai multe domenii a căror dezvoltare ține de municipalitate.

Principala mea preocupare ca primar al Municipiului Lugoj a constituit-o modernizarea continuă a Lugojului, oraș cu o tradiție culturală deosebită. Am încercat cu energie și cu toată priceperea și folosind cu chibzuință toate resursele, atât materiale cât și umane, să aducem Lugojul acolo unde îi este locul iar dumneavostră, cetățenii orașului să aveți o calitate a vieții mai bună.

Dacă am reușit sau nu în demersul nostru, vă las pe dumneavoastră să apreciați. În continuare doresc să trec în revistă doar câteva din proiectele și obiectivele pe care le-am am realizat în acești ani în Municipiul Lugoj. Pentru activitatea mea în fruntea orașului vorbesc faptele. Am realizat:

  • Pod Pietonal peste râul Timiș;
  • Piața Agroalimentară „Timișul;”
  • Cinematograful „Bela Lugosi”;
  • Baza de agrement Ștrandul Municipal și Bazinul cu Tobogan;
  • Reabilitarea Teatrului Municipal „Traian Grozavescu”;
  • Reabilitarea Muzeului de Istorie și Etnografie;
  • Proiecte de sistematizare urbană: în Cartierele Cotu Mic, Militari, Timișoarei 110, Zona Splaiul Morilor, zona străzilor Bolintineanu-Cantemir, Micro 3, zona pietonală din Cartierul JC Drăgan;
  • Reabilitări și modernizări la majoritatea grădinițelor din oraș;
  • Centru de zi pentru copii aflați în situații de risc;
  • Parcări și modernizări în toate cartierele orașului;
  • Complexe cu elemente de joacă pentru copii în parcuri, cartiere și la unele grădinițe;
  • Săli de fitness în aer liber;
  • Foișoare în toate cartierele de blocuri;
  • Asfaltări străzi și reparații drumuri;
  • Reabilitare trotuare și alei prin dalare sau prin asfaltare;
  • Modernizarea sistemului de alimentare cu apă;
  • Modernizarea sistemului de canalizare Reabilitarea unor secții de la Spitalul Municipal;
  • Dotarea Spitalului Municipal;
  • Modernizare infrastructură drumuri la Tapia și Măguri;
  • Modernizarea pieței Obor din municipiu;
  • Dobândire în patrimoniu, renovare și introducere în circuitul cultural a Casei Bredicenilor;
  • Centrul Național de Informare și Promovare turistică;
  • Atragerea unor investitori importanți în oraș (amintesc aici doar Centrul Logistic Lidl, Supermarketul Kaufland, Magazinul Dedeman, Magazinul Altex);
  • Revitalizarea sportului lugojean;

Desigur sunt încă multe de făcut în orașul nostru. De aceea pe agenda mea se află multe noi proiecte, toate având ca obiectiv modernizarea și dezvoltarea Lugojului. Iarăși voi aminti aici doar câteva dintre proiectele pe care doresc să le pun în practică și din activitățile pe care le voi desfășura în fruntea administrației:

 

  • Finalizarea și darea în folosință a Bazinului Acoperit
  • Proiecte de sistematizare urbană în zona centrală a orașului, zona platoului Casei de cultură a Sindicatelor, Strada Mocioni tronsoanele 1 și 2, zona de la intrarea în baza de agrement Ștrand
  • Acordarea a 90 de terenuri pentru locuințe în cartierul Militari
  • Construirea a 60 de locuințe sociale prin ANL
  • Continuarea programului de modernizare a străzilor Modernizarea tuturor școlilor din municipiu
  • Continuarea colaborării cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și Universitatea Europeană Drăgan pentru diversificarea învățământului superior în municipiu.
  • Vom crea zone de agrement în cartierele Balta Lată, Ștrand, Parcul G. Enescu, fosta terasă Concordia.
  • Vom construi un teatru de vară în incinta fostei Cazărmi de pe strada Banatului
  • Sediu nou pentru DASC Lugoj în incinta fostei cazărmi de pe strada Banatului
  • Atragerea de fonduri europene pentru investiții – ( în derulare Proiectul pentru zonele urbane defavorizate prin GAL -5,5 milioane Euro, proiectul de dotare cu 9 autobuze electrice plus stații de încărcare – 5 milioane euro, în evaluare Centru Cultural Multifuncțional la vechea cazarmă de pe strada Banatului – 4,8 milioane euro și în faza de precontractare Construcția și dotarea unei săli de sport la Liceul Braniște – 1,36 milioane euro)
  • Îmbunătățirea și modernizarea infrastructurii edilitare
  • Îmbunătățirea și modenizarea infrastructurii de sănătate

Toate aceste proiecte și activități sunt realiste și realizabile, pentru o parte dintre ele fiind demarată deja elaborarea de documentații. Cu fiecare dintre proiectele de modernizare a orașului, calitatea vieții dumneavoastră, a lugojenilor se va îmbunătăți, acesta este de altfel obiectivul nostru principal.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

 

 

Francisc Boldea

Primarul Municipiului Lugoj

Comandat de Partidul Social Democrat-Organizația Județeană Timiș

Executat de SC TIMPRESS SA TIMISOARA

Cod mandatar financiar: 21200019

 

 

 

 

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Renasterea Banateana