Două zile de foc!

timisoara 40

Pentru timișeni urmează două zile de foc, Administrația Națională de Meteorologie emițând o atenționare de cod roșu de caniculă. Pentru astăzi au fost prognozate maxime de 41 de grade Celsius la umbră, iar mâine,42 de grade.

Disconfortul termic va deveni deosebit de accentuat, indicele temperatură-umezeală urmând să depășească pe arii extinse pragul critic de 80 de unități. Conform estimărilor, acesta se va situa frecvent între 82 și 84 de unități. Nici pe parcursul nopții nu se va răcori, temperaturile minime urmând să se situeze între 22 și 25 de grade.

Medicii timișoreni atrag atenția asupra faptului că o creștere a temperaturii de la o zi la alta cu unu-două grade poate avea efecte negative asupra organismului. ”Atenționarea de cod roșu indică faptul că vorbim de creșterea temperaturilor și a indicelui de confort termic și reprezintă un semnal de alarmă pentru că toate acestea pot fi periculoase pentru organism. Se vorbește de 41 de grade la umbră, însă la soare, între betoane, va fi mult mai cald. Unu-două grade în plus reprezintă un stres suplimentar pentru oameni.

Gândiți-vă cum ne simțim când temperatura corpului este de 37 de grade, comparativ cu situația în care avem o febră de 38 de grade. Căldura produsă de organism în urma proceselor care au loc este preluată în mod normal de mediul exterior, iar când este caniculă, corpul nu poate pierde căldura și tot mecanismul se dereglează. De aceea, în aceste zile, oamenii trebuie să respecte cu strictețe recomandările medicale pentru perioadele de caniculă: să nu iasă afară în intervalul orar 11-18, să consume lichide suficiente și să se îmbrace cu haine din fibre naturale de culoare deschisă”, explică Mihai Grecu, medic-șef la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Timișoara.

Refugiați-vă în medii răcoroase!

”În cazul în care este imperios necesar să rezolve anumite probleme prin oraș, îi sfătuiesc pe timișoreni ca atunci când simt că li se face rău să intre în spații climatizate: magazine, farmacii sau alte instituții.

Capacitate scăzută de adaptare au copiii, bătrânii și organismele tarate. Atrag atenția părinților să acorde o importanță mărită copiilor atunci când îi transportă cu mașina și în nici un caz să nu-i lase înăuntru să aștepte”, a spus Mihai Grecu. Potrivit acestuia, în fiecare dintre ultimele două zile – în care a fost emisă o atenționare de cod portocaliu de caniculă – peste 200 de timișeni s-au prezentat în urgență la cea mai mare unitate sanitară din vestul țării.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *