Două proiecte de asfaltare, finanțate din bugetul local, nu departe de Timişoara

bucovat 7

Într-o comună de lângă Timişoara se află în derulare două investiții finanțate din bugetul local de modernizare a infrastructurii stradale. Este vorba despre Bucovăţ.

Primul dintre ele a constat din asfaltarea străzilor din PUZ-urile (planuri urbanistice de zonă) primăriei, prin care au fost parcelate locuri de case destinate tinerilor, respectiv, a celor din noul cartier din Bucovăț în întregime și a jumătate dintre cele aflate în perimetrul rezidențial din satul aparținător Bazoșu Nou.

Prin acest proiect, carosabilul rutier a fost asfaltat pe o lungime totală de șapte kilometri. În condițiile în care bugetul pe acest an al comunei este mai mic decât anul trecut cu circa 25 la sută, ca urmare a modificărilor legislative efectuate de guvernanți, edilii susțin financiar și un al doilea proiect, e vorba de execuția de trotuare și alei de acces asfaltate în gospodării.

Până în prezent astfel de lucrări au fost efectuate pe Strada a III-a din Bucovăț și pe strada intermediară din Bazoșu Nou, urmând ca alte două străzi să beneficieze în continuare de alei de acces și pietonale noi.

Cum toate au însă un preț, ca să poată fi executate aceste investiții, utilizându-se banii proveniți din excedentul bugetar și din disponibilizarea sumelor bugetate pentru acest an pentru începerea construirii noului cămin cultural, administrația locală a decis amânarea acestui proiect pentru anul viitor, considerând investițiile de infrastructură ca fiind prioritare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *