Două pieţe mari din oraşul Arad – Piaţa Catedralei şi Parcul Reconcilierii – vor fi unite pentru organizarea Târgului de Crăciun, care în acest an va fi deschis pe 15 noiembrie, cu două săptămâni mai devreme decât în alţi ani.
Primăria Arad a anunţat, vineri, că Târgul de Crăciun va putea fi vizitat în perioada 15 noiembrie – 5 ianuarie, iar amenajările au început.
În seara zilei de 15 noiembrie, de la ora 18,00, va avea loc inaugurarea târgului cu un concert de muzică al trupei White Mahala, iar în 16 noiembrie, tot de la ora 18,00, vor urca pe scenă trupa arădeană Acous Trip şi Alexandra Ungureanu.
„Târgul de Crăciun din Arad, ediţia 2024, va avea în două zone de interes. În Piaţa Catedralei va fi amenajat un brad de Crăciun şi vor fi montate ornamente şi decoraţiuni luminoase şi 30 de căsuţe. Cea de-a doua zonă a târgului va fi în Parcul Reconcilierii, unde va fi montat un patinoar, roata panoramică, caruselul şi mai multe atracţii pentru copii. La târg vor putea fi găsite preparate culinare diverse, vin fiert, dulciuri, cadouri, jucării, produse hand-made, decoraţiuni, produse artizanale. De asemenea, ca şi în anii trecuţi, la târg vor fi prezentate programe de colinde şi cântece de iarnă”, se arată într-un comunicat al Primăriei Arad.
Platoul din faţa Primăriei Arad a fost rezervat festivităţii de aprindere a luminiţelor din bradul care este amplasat în fiecare an în acest loc, eveniment care va avea loc în seara zilei de 6 decembrie.
Restul evenimentelor vor avea loc în Piaţa Catedralei şi în Parcul Reconcilierii, care vor fi legate prin strada Ecaterina Teodoroiu, ce va deveni pietonală în această perioadă.
„În Piaţa Catedralei sunt amplasate căsuţele şi vor avea loc concerte, iar în Reconcilierii vom avea o roată panoramică şi un patinoar mobil care este, de altfel, şi noutatea acestei ediţii. Ne aşteaptă aşadar zile frumoase, evenimente reuşite, prin urmare îi invităm pe toţi arădenii să se bucure alături de noi”, afirmă, în comunicat, primarul Aradului, Călin Bibarţ.
Sute de mii de luminiţe vor forma anul acesta decorul specific Crăciunului, a mai anunţat Primăria, conform agerpres.ro.
Bugetul total alocat pentru organizarea Târgului de Crăciun este de 400.000 de lei, în timp ce anul trecut a fost de 330.000 lei, iar în 2022 a fost de aproximativ 1.200.000 de lei.