Două firme din Timișoara care funcționează ilegal vor avea activitatea suspendată: o spălătorie și o sală de fitness

Două firme din Timișoara care funcționează ilegal vor avea activitatea suspendată: o spălătorie și o sală de fitness

Două firme din Timișoara care funcționează ilegal vor avea activitatea suspendată: o spălătorie și o sală de fitness.

Au fost emise două dispoziții de suspendare a activității a unor companii din Timișoara care funcționează ilegal, respectiv o sală de fitness din zona Bucovina și o spălătorie aflată în cartierul Soarelui.

În conformitate cu legislația în vigoare, administrațiile locale au atribuții cu privire la autorizarea activităților comerciale, dar și pentru controlul și sancționarea nerespectării regulilor.

Astfel, Poliția Locală Timișoara a efectuat verificări la mai multe firme de pe raza municipiului Timișoara.

Printre controalele efectuate s-a constatat că o spălătorie de pe strada Mareșal Constantin Prezan și o sală de fitness de pe Calea Torontalului operează fără autorizație comercială, iar firmele au primit numeroase sancțiuni contravenționale.

CITEȘTE ȘI: Depozitele de gaze, pline în proporție de 90%

În cazul firmei de pe Prezan, funcțiunea de spălătorie nu este inclusă în reglementările de urbanism de pe terenul pe care aceasta este amplasată.

De asemenea, structura de tip spălătorie cu fise a fost ridicată fără o autorizație de construire și nu are proprietar declarat.

Nu este permisă autorizarea activităților comerciale pentru structurile ilegale.

În cazul sălii de fitness, clădirea în care își desfășoară activitatea nu are autorizație ISU, lipsind ieșirea de evacuare în caz de urgență pentru a putea funcționa legal. În lipsa avizării ISU, nu poate fi emisă nici autorizarea activității comerciale.

Suspendarea activității este dispusă pentru o perioadă de 30 de zile, limita maximă prevăzută de lege.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Două firme din Timișoara care funcționează ilegal vor avea activitatea suspendată: o spălătorie și o sală de fitness

  1. Bravo Primarie.Bravo politia locala.Ati prins pe marii infractori.Dar pe aia care au delapidat sute de mii de euro nu lei nu ii vede nimeni? Sau pardon aia „DECARTEAZA”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *