Două femei afgane au fost descoperite la graniţa din vestul ţării, ascunse în geamantane, într-un tren internaţional – FOTO/ VIDEO

femei afgane

Două femei din Afganistan au fost prinse când încercau să iasă ilegal din ţară, în noaptea de vineri spre sâmbătă, ascunse în două geamantane aflate într-un vagon gol al trenului internaţional Bucureşti – Viena. Un bărbat afgan a fost găsit ulterior în alt vagon, fiind bănuit că le-a ajutat pe femei să se ascundă în valize.
femei-afgane1

Poliţiştii de frontieră de la Curtici au descoperit, într-un compartiment al trenului care circulă pe ruta Bucureşti – Viena, două geamantane voluminoase în care erau ascunse două femei de origine afgană, care încercau să iasă ilegal din ţară.

Poliţiştii au verificat trenul înainte de a ieşi din ţară, găsind bagajele într-un compartiment gol.

”Drept urmare, s-a procedat la deschiderea geamantanelor, iar în interiorul acestora au fost descoperite, ascunse, două femei. În urma verificărilor s-a stabilit că persoanele în cauză sunt din Afganistan, cu vârste de 25 şi 59 de ani”, se precizează într-un comunicat transmis, sâmbătă, de Poliţia de Frontieră.
De asemenea, în alt compartiment a fost identificat un bărbat de origine afgană, care este bănuit că le-a ajutat pe cele două femei să se ascundă în valize.
femei-afgane2

Femeile nu au dorit să dea declaraţii în timpul audierilor, precizând doar că doreau să ajungă în Spaţiul Schengen şi că au recurs la această metodă deoarece nu aveau o viză valabilă.
Femeile sunt cercetate penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar bărbatul este cercetat pentru complicitate, scrie news.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *