Două accidente teribile s-au produs, joi, în mai puţin de o oră, în judeţul Timiş. ISU Timiș a fost solicitat să intervină, la ora 10:08, la un accident rutier în comuna Mașloc.
În eveniment au fost implicate un autoturism și un microbuz. În cele două autovehicule se aflau doar șoferii. În urma impactului, conducătorul autoturismului a rămas încarcerat.
Victima a fost extrasă de către echipajul de descarcerare și predată unui echipaj SMURD, iar celălalt șofer a primit îngrijiri medicale de la un echipaj SAJ.
La locul intervenției s-au deplasat o autospecială de primă intervenție, un echipaj SMURD și un echipaj SAJ.
Victimele au fost transportate la spital, conştiente şi cooperante, potrivit ISU Timiş.
La ora 10:50, pompierii s-au deplasat de urgenţă la un accident rutier în localitatea Gătaia (ieșire spre Reșița).
În accident au fost implicate un autoturism și un microbuz. În autoturism se afla doar șoferul, iar în microbuz erau două persoane. În urma impactului, șoferul autoturismului a rămas încarcerat.
La locul intervenției s-au deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și un echipaj SAJ.
Victima a fost extrasă şi predată, conştientă, echipajului SMURD. Apoi, a fost preluată de elicopterul SMURD şi transportată la spital.
O altă persoană, care se afla în microbuz, a fost preluată de echipajul SAJ, conştientă şi cooperantă, fiind dusă şi ea la spital.
Cea de-a treia persoană nu a necesitat îngrijiri, conform informaţiilor primite de la ISU Timiş.
Foto: ISU Timiş