Doman: „Ei s-au făcut că ne plătesc, noi ne-am făcut că jucăm fotbal”

ACS Poli

Cătălin Doman, autorul unicului gol polist din dureroasa înfrângere cu FC Botoşani, scor 1-4, a sintetizat perfect, în doar câteva vorbe, situaţia echipei timişorene în ediţia 2015-2016 a Ligii I.

„În acest sezon ei s-au făcut că ne plătesc, iar noi ne-am făcut că jucăm. Dacă ne-ar fi plătit, lucrurile ar fi stat altfel. Sunt şi alte echipe finanţate de primării, acolo s-au putut plăti salariile, iar la noi nu! Foarte bine ce face Ianis Zicu, trebuie să îşi ceară drepturile, iar noi restul o să îl urmăm. Este foarte greu să mai găsim motivaţie în momentele astea, dar avem obligaţia morală să ducem campionatul la final. La cum s-a început, mă refer din momentul din care eu am revenit la echipă, în 2016, era un deznodământ previzibil. Ce începe prost se încheie prost”, a spus Doman la Dolce Sport, citat de gsp.ro.

INCREDIBIL! Grigoraş, demis de Robu pe Facebook. Mesajul primarului a fost apoi şters…


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *