Doliu în Banat! S-a stins din viață un cunoscut sportiv admirat pentru curajul și tenacitatea lui

vasile stoica sportiv

S-a stins din viață unul dintre cei mai îndrăgiți sportivi din Banat. A murit Vasile Stoica, temerarul sportiv paraplegic care a străbătut lumea într-un scaun cu rotile acţionat manual și care are în palmares și o performanță de Cartea Recordurilor.

Cetățean de onoare al municipiului Lugoj și membru al Clubului Sportiv al Handicapaților Fizic „Maraton’93”, Vasile Stoica a încetat din viață astăzi, la orele amiezii, la doar 49 de ani, în urma unui stop cardiac, scrie lugojexpres.ro

La sfârșitul săptămânii trecute, Vasile Stoica a participat la tradiționala competiție pentru persoanele cu dizabilități, Cupa „Ana Lugojana”, unde a obținut patru medalii, clasându-se pe locul I la aruncarea greutății, pe locul II la atletism -100 de metri și tenis de masă, și pe locul III la aruncarea suliței.

În peregrinările sale prin lume, în căruciorul cu rotile acţionat manual, Vasile Stoica a traversat America în 66 de zile, pe Route 66, de la Los Angeles la Chicago (3.800 de kilometri, în 2003), a făcut o călătorie până la cel mai vestic punct al Europei – Cabo Finisterre, Spania (în 2006) și o alta până la cel mai nordic – Capul Nord, în Norvegia (în 2013), a realizat un turneu în jurul lumii de 36.000 de kilometri într-un an de zile (1998-1999) și a intrat în Cartea Recordurilor pentru cea mai lungă distanță parcursă în fotoliu rulant – 132 de kilometri în 24 de ore (în octombrie 2001).

Și-a dorit mult să plece într-o nouă expediţie americană, de la Los Angeles (SUA) până la Santiago de Chile, în America de Sud, dar nu a reușit. Astăzi, însă, a plecat într-o expediție fără întoarcere. Printre îngeri…


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Doliu în Banat! S-a stins din viață un cunoscut sportiv admirat pentru curajul și tenacitatea lui

  1. acest OM ne-a arătat tuturor că dacă ai voință ai și putere să ÎNVINGI !
    DRUM BUN SPRE ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU !
    DUMNEZEU SĂ TE ODIHNEASCĂ ÎN PACE !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *