Doi șoferi din Reșița, urmăriți de polițiști din trafic.
Doi șoferi tineri, de 24 și 25 de ani, au dosar penal după ce au fost prinși în timp ce se întreceau în trafic, în Reșița.
Legea pedepsește participarea la întreceri neautorizate între vehicule.
Potrivit Poliției Caraș-Severin, joi seara, la ora 22.40, pe bulevardul Republicii, polițiști de la Biroul Rutier al Poliției Reșița au observat momentul în care doi șoferi au pornit de pe loc, la semafor, în paralel, turând motoarele și cu scârțâit de roți.
Polițiștii au pornit în urmărirea celor două mașini, care au fost oprite în trafic.
Cei doi șoferi, doi tineri de 24 și 25 de ani, din Reșița, au fost testați cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, stabilindu-se că nu se aflau sub influența acestora.
Polițiștii au întocmit în acest caz un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „participarea, în calitate de conducător de vehicul, la întreceri neautorizate pe drumurile publice”, iar cercetările sunt continuate.
„Astfel de comportamente în trafic pot reprezenta un real pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice și pot împiedica sau îngreuna circulația. Legea pedepsește participarea la întreceri neautorizate între vehicule, sancțiunea prevăzută fiind închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă”, conform comunicatului.
(sursa: Mediafax)