Aproape toată ţara intră în câteva ore sub avertizări cod galben şi portocaliu de ploi torenţiale. Vreme rea până sâmbătă seară.
Din această după-amiază, vremea se strică în aproape toată ţara.
Administraţia Naţională de Meteoroogie a emis, în urmă cu puţin timp, două avertizări cod galben şi portocaliu de ploi torenţiale.
Alertele vizează 32 de judeţe şi sunt valabile până sâmbătă seară.
Doar litoralul și sudul țării scapă de vremea rea.
Coduri galben şi portocaliu de ploi torenţiale în 32 de judeţe
Codul portocaliu de ploi torenţiale intră în vigoare vineri, 13 septembrie, ora 18.00, şi este valabil până sâmbătă, la ora 15.00.
Vizează județele Buzău, Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău, Neamț, Iași, Botoșani și Suceava.
În intervalul menționat, în județele Buzău, Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău, Neamț, Iași, Botoșani și Suceava vor fi perioade cu averse torențiale.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40…60 l/mp și izolat de peste 70…80 l/mp.
De asemenea, un cod galben de ploi abundente este valabil în intervalul 13 septembrie, ora 15.00 – 14 septembrie, ora 18.00 şi vizează zone din Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, nordul Olteniei și al Munteniei.
În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, nordul Olteniei și al Munteniei vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 55…65 km/h. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.
Potrivit ANM, citată de observatornews.ro, astfel de fenomene se vor semnala, vineri, pe arii restrânse și în restul teritoriului.