
Doi motociclişti, unul de 20 de ani, celălalt de 38 de ani, au fost accidentaţi sâmbătă seara, pe Transfăgărăşan, fiind transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, conştienţi, potrivit Poliţiei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
CITEȘTE ȘI: Un copil a murit într-un grav accident în care părinții și fratele lui au fost răniți
Accidentul s-a produs între Cârţişoara şi Bâlea Cascadă. „O conducătoare auto, 23, din Timişoara, aflată la volanul unui autoturism condus spre Argeş, a pătruns pe contrasens şi a acroşat două motociclete conduse regulamentar din sens opus. Cei doi motociclişti transportaţi la spital, conştienţi. Trafic îngreunat”, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter, citată de agerpress.ro
Unul dintre motociclişti a suferit un traumatism la un picior, iar celălalt în zona lombară şi la un picior, potrivit ISU Sibiu.