Doi jucători în probe la Politehnica

Doi jucători în probe la Politehnica

Profitând de pauza din campionat, fotbaliştii alb-violeţi au disputat sâmbătă un joc amical pe „Ştiinţa” cu Avântul Periam, ultima clasată din Seria a 8-a a Ligii a III-a. Testul s-a încheiat cu scorul de 5-2 (5-1) în favoarea Politehnicii, golurile formaţiei învingătoare fiind marcate de Zaluschi, Rogosici (jucător aflat în probe), Ignea şi Gerbi.

Pentru oaspeţi au marcat Gaşpar şi Ologu, ambii în urma unor lovituri de pedeapsă. Antrenorul Nicolae Croitoru a urmărit cu această ocazie doi fotbalişti, pe Stefan Vukoje (cetăţenie engleză, mijlocaş ofensiv – lateral şi central, 20 de ani, ex-Brighton U23) şi Balsa Rogosici (muntenegrean, atacant, 25 de ani, FK Zeta Golubovci). Partida de verificare a început pe o ceaţă densă.

Scorul a fost deschis rapid, în minutul 2, de Adrian Zaluschi, cu un şut de la distanţă, uşor deviat de portar. În minutul 21, Avântul Periam putea egala după un penalty, dar Alex Gaşpar, jucător format în academia Politehnicii şi împrumutat alături de David Periat la oaspeţi, a ţintit bara din dreapta lui Păduraru. Mingea i-a revenit şi a fost ridicat fanionul de la margine. Politehnica a marcat apoi de două ori în două minute, prin Rogosic (min. 28) din careu după centrarea lui Sofran şi prin Ignea (29), cu un şut de la distanţă.

Alin Ignea avea să facă 4-0 la două minute distanţă, de această dată dintr-o fază fixă. În minutul 36, Avântul a beneficiat de un nou penalty, fructificat de această dată de Gaşpar, cu un şut în dreapta portarului. Erik Gerbi a stabilit scorul pauzei, cu o reluare din apropiere la mingea oferită de Ignea (min. 43). Politehnica a schimbat la pauză întreaga echipă. În repriza a doua a mai fost marcat un singur gol. Trupa din Periam a reuşit să puncteze tot de la punctul cu var, prin Ologu (min. 72). Serediuc, Harrison şi Oanea au lipsit din motive medicale, în timp ce Daniel Benzar este în continuare absent nemotivat.

Pentru alb-violeţi urmează partida de campionat, din deplasare, cu FC Braşov, programată sâmbătă, de la ora 12,30 (televizată). Politehnica Timişoara: Păduraru – Sofran, Mera, Scutaru, Pamfile – D. Radu, Zaluschi, Ignea, Vukoje – Rogosici, Gerbi (prima repriză). Murariu – Moţiu, Bocşan, Prodan, D. Bot – Haţegan, D. Olariu, Lazăr, Costea – Bîrnoi, Ursu (repriza secundă). Antrenor: Nicolae Croitoru. Avântul Periam: Bîlc – Buzdugan, Petric, Artimon, A. Ciobănică – Mînecan, Gaşpar – Viaşu, Gălăţan, Mager – Chistrugă. Au mai jucat: Holca, Tămaş, Siminiceanu, Iovanov, Bode, Periat, Olteanu, Grimmer, Dan Denis, Ologu. Antrenor: Cosmin Mînecan.

„A fost un joc de antrenament, am încheiat o săptămână în care am încercat să reglăm anumite probleme din joc. Unele ne-au ieşit, altele nu. Am vrut să vedem şi jucătorii care nu au evoluat până acum, să le dăm şi lor minute să joace. Au venit şi doi jucători din Academie (n.r. Denis Bot şi Daniel Olariu) să-i vedem la joc, ei se pregătesc cu echipa de două săptămâni. Am înscris cinci goluri însă cred că mai este mult de lucrat, cel puţin la ce înseamnă jocul în treimea adversă. În jocurile de până acum nu ne-am creat foarte multe situaţii de gol, nu aducem suficienţi oameni în atac. Parcă aş spune că nici nu ne asumăm şutul la poartă. Însă sperăm să remediem. Jocul de la Braşov este foarte important şi vă daţi seama că suntem cu toţii preocupaţi să reuşim un joc bun şi în special un rezultat bun”, a declarat Nicolae Croitoru, antrenorul principal al Politehnicii.

Despre jucătorii aflaţi în probe, acesta a spus următoarele: „Sunt doi jucători care s-au pregătit săptămâna aceasta cu noi, i-aţi văzut şi la joc, sunt jucători interesanţi. Rămâne ca săptămâna viitoare să facem o analiză şi vom decide ce se va întâmpla în privinţa lor”.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *